vineri, 29 noiembrie 2019

Publicat la 11/29/2019 04:23:00 p.m. de Redacţie

PNL și Klaus Iohannis au câștigat detașat alegerile în municipiul de pe Târnava Mare



Președintele Klaus Iohannis a obținut o victorie zdrobitoare în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale de la Mediaș. Acesta a fost votat de 18.995 persoane, adică 83,92% din numărul total de voturi valabil exprimate. Contracandidatul său, Viorica Dăncilă, a primit 3.640 voturi, adică 16,08%.

Alex PÎNTEA

22.937 persoane au votat la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale de la Mediaș. Prezența la vot în municipiul de pe Târnava Mare a fost de 47,58%. Față de primul tur de scrutin, au fost înregistrați cu 989 votanți mai mulți. Astfel, acum au votat 22.937 persoane, față de 21.937 în primul tur de scrutin. Klaus Iohannis a obținut o victorie mai mult decât clară la Mediaș. Acesta a fost votat de 18.995 persoane, adică 83,92% din numărul de voturi valabil exprimate. Viorica Dăncilă a primit 3.640 voturi, adică 16,08%.
42 secții de votare au fost organizate pentru aceste alegeri, 41 în Mediaș și una în satul aparținător Ighișu Nou.

Mulțumiri pentru susținere

PNL prin intermediului candidatului său Klaus Iohannis, a câștigat detașat al doilea tur al alegerilor prezidențiale de la Mediaș. Liberalii au reușit să obțină aproape 84% dintre voturile valabil exprimate, de cinci ori mai multe decât candidatul PSD. 18.995 medieșeni au votat Klaus Iohannis și PNL la aegerile prezidențiale de duminică. Gheorghe Roman, președintele filialei locale a liberalilor, a ținut să le mulțumească acestora în cadrul unei conferințe de presă. „Aș vrea să mulțumesc medieșenilor care au votat pentru alegerea președintelui României. În mod special, le mulțumesc celor care au votat în număr mare pentru candidatul Partidului Național Liberal la funcția de președinte al României, Klaus Iohannis. Acesta a obținut la Mediaș un rezultat extrem de bun, un rezultat care, pe noi cei care reprezentăm Partidul Național Liberal în teritoriu, ne obligă“, a explicat Roman.

Sprijin de la Guvern

Primarul Gheorghe Roman a fost prezent zilele trecute la mai multe ministere cu scopul de a solicita sprijin pentru proiectele orașului, unele blocate, altele aflate în diferite stadii. Însoțit de Vicepemierul Raluca Turcan, edilul a trecut pragul Ministerului Transporturilor, Afacerilor Interne, Economiei, Fondurilor Europene, dar și cel al Companiei Naționale de Investiții. „Ca primar al municipiului Mediaș, împreună cu viceprimarul Christine Thellmann, dar și colegii consilieri locali și județeni, vom face tot ce ține de noi pentru a promova proiectele mari ale orașului, proiecte care în opinia mea, au fost uitate în sertarele miniștrilor PSD. Promisiunea mea este aceea că, în perioada următoare, Guvernul condus de Ludovic Orban, va promova și finanța proiectele de care Mediașul are mare nevoie“, a mai spus edilul-șef.
    Trimite prin e-mail