joi, 5 decembrie 2019

Publicat la 12/05/2019 04:18:00 p.m. de Anonim

Constantin Șovăială (PNL) după votul din Camera Deputaților: „Mintea de pe urmă a PSD nu încălzește cu nimic victimele recursului compensatoriu“



Secretarul general al PNL Sibiu, deputatul Constantin Șovăială, salută votul de abrogare a legii recursului compensatoriu, însă aduce aminte că liberalii au depus încă din luna februarie un proiect în acest sens.

„La începutul anului a fost depusă inițiativa noastră, scopul fiind acela de a-i întoarce în pușcării pe cei pe care PSD îi eliberase și cu privire la care existau indicii destul de clare că vor recidiva, că vor fura din nou, că au să tâlhărească din nou. Este bine că social-democraților care au votat atunci pentru eliberarea pușcăriașilor le-a dat Dumnezeu minte, însă mintea de pe urmă nu încălzește cu nimic victimele, pe cei care au fost atacați în plina stradă, pe cei cărora le-au fost agresați copiii“, a spus Constantin Șovăială.
„România nu avea nevoie de Legea recursului compensatoriu, asta e limpede. PSD trebuia să găsească soluții pentru ca sistemul de detenție să respecte condițiile europene, dar eliberarea infractorilor nu trebuia luată în calcul - așa cum am spus încă de atunci“, a mai afirmat Șovăială.
Deputatul PNL susține că este o prioritate pentru partid corectarea măsurilor adoptate de social-democrați în perioada în care au guvernat România. „PNL are din partea cetățenilor sarcina de a readuce țara pe drumul normal, iar PNL Sibiu joacă în acest proces un rol important pe care-l va îndeplini cu seriozitate“, a mai spus Șovăială.

    Trimite prin e-mail