Olguța Vasilescu, fostul ministru al Muncii, susține că FMI dorește
creșterea vârstei de pensionare spre 70 de ani, ca urmare a
nesustenabilității actualului buget. Premierul Ludovic Orban neagă că ar
exista o asemenea intenție.
Conform fostului ministru al Muncii, vârsta de pensionare poate crește la 70 de ani.
„Vreau să vă spun că, în momentul în care am negociat această lege a
pensiilor cu Comisia Europeană și într-o anumită fază și cu Fondul
Monetar Internațional, care au bătut și ei la ușă, deși România nu mai
avea niciun angajament cu instituția, cele două lucruri pe care le-am
discutat ca să nu avem niciun fel de problemă sunt același pe care le
văd acum în dezbaterile publice.
Pe de o parte, este vorba despre o adresă venită de la Comisia Europeană, și anume creșterea vârstei de pensionare și nesustenabilitatea acestui buget de pensii. La vremea respectivă, ni s-a solicitat ca vârsta de pensionare să crească la 68-70 de ani, ca să se meargă pe media Uniunii Europene. M-am opus categoric și am spus că nu putem să facem acest lucru, atât timp cât speranța de viață a românilor este de cu opt ani sub media Uniunii Europene, deci nu există niciun fel de argument din acest punct de vedere.

Iar în ceea ce privește sustenabilitatea cheltuielilor pentru
sistemul de pensii am spus că avem 7% din PIB, anul viitor abia ajungem
la 8% din PIB iar în 2021, când se va aplica legea pensiilor, vom ajunge
la 11,7% din PIB, în timp ce media Uniunii Europene este de 13%, nici
măcar cu actuala lege a pensiilor nu ajungem la media Uniunii Europene”,
a declarat Lia Olguța Vasilescu.
„Ceea ce se încearcă de cei de la PNL la momentul actual este ca noua
lege a pensiilor să fie eliminată pe motiv că nu ar elimina aceste
inechități din sistem, deși ele se elimină, în sensul că ei vor să facă
două modificări: creșterea vârstei de pensionare și un procent din PIB
mai mic pentru cheltuiala cu pensiile. Noi o să ne opunem cu toată
forța. Nici nu poate fi vorba să nu ne opunem la asemenea chestiuni,
pentru că noi trebuie să îi apărăm în primul rând pe români. Pensia este
un drept câștigat și nu o formă de asistență socială”, a susținut Lia
Olguța Vasilescu într-o intervenție telefonică la România TV.
Premierul Ludovic Orban a negat vehement că există o asemenea posibilitate.