joi, 5 decembrie 2019

Publicat la 12/05/2019 04:43:00 p.m. de Anonim

Mii de medieșeni au sărbătorit pe 1 Decembrie în Piața Corneliu Coposu


Manifestările organizate cu prilejul Zilei Naționale a României au adus împreună mii de medieșeni, în Piața Corneliu Coposu și la parada cu trupe și tehnică militară desfășurată pe strada Mihai Eminescu. Tot în aceeași zi a fost inaugurat, în apropierea Primăriei, un monument comemorativ dedicat foștilor deținuți politici. De asemenea, galeria cetățenilor de onoare ai orașului s-a îmbogățit.


Alex PÎNTEA

Primăria Mediaș a organizat pe 1 Decembrie un program complex. Timp de mai multe ore, au avut loc recitaluri susținute de nume importante ale folclorului românesc precum Ionuț Fulea și Veta Biriș. De la ora 13.00, în Piața Corneliu Coposu a avut loc ceremonialul militar, religios și civil dedicat Zilei Naționale a României. Invitat special a fost vicepremierul Raluca Turcan, care a primit onorul militarilor.

Cel mai așteptat moment din cadrul festivităților a fost defilarea cu trupe și tehnică. Au participat efective importante compuse din cadre militare ale Garnizoanei Mediaș, Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ Sibiu, Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, Poliția Locală Mediaș și Detașamentul de Roșiori, reprezentând cavaleria română din Primul Război Mondial.

Cadrele militare au fost însoțite de tehnica de luptă și intervenții specifică, iar pe perioada desfășurării ceremonialului militar de defilare, cerul Mediașului a fost survolat de elicoptere și aeronave de luptă aparținând Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii.


Cetățeni de onoare

Municipiul Mediaș are trei cetățeni de onoare noi. Maria Stănescu, Pompei Hădărean și Nicolae Romulus Moise au primit această distincție în cadrul manifestărilor organizate de Ziua Națională a României. Ceremonia de conferire a titlurilor de cetățeni de onoare ai municipiului de pe Târnava Mare a avut loc în sala „Daniel Thellmann“ a Primăriei Mediaș.

Activitatea Mariei Stănescu se identifică cu existența și rolul Asociației Phoenix Speranța, pe care a înființat-o și a cărei misiune este aceea de a crește calitatea vieții persoanelor vulnerabile. Pompei Hădărean este o personalitate recunoscută în plan local și național, care s-a remarcat printr-o activitate bogată în domeniul construcțiilor și cel managerial. Nicolae Romulus Moise a copilărit la Mediaș, este absolvent al Liceului Teoretic „Stephan Ludwig Roth“ și a avut un rol important în dezvoltarea flotei maritime comerciale a României, pe care a condus-o, iar ulterior a pus bazele Universității Maritime din Constanța.


Monument comemorativ

Un monument dedicat foştilor deţinuţi politici a fost dezvelit în dimineața zilei de 1 Decembrie în Piața Corneliu Coposu. Acesta a fost construit la inițiativa Asociației Foștilor Deținuți Politici filiala Mediaș, cu sprijinul Primăriei municipiului de pe Târnava Mare. Monumentul are forma unei cărți deschise, o înălțime de 2,7 metri și a fost realizat din marmură de sculptorul Ion Constantinescu. Monumentul a fost amplasat într-unul din colțurile Pieței Corneliu Coposu, iar dezvelirea sa a făcut parte din programul evenimentelor dedicate Zilei Naționale.


    Trimite prin e-mail