Sporul natural al populaţiei României a continuat să fie negativ şi
în octombrie, cu un minus de 2.780 de persoane, în comparaţie cu datele
din octombrie 2018, când s-a înregistrat un minus de 7.478 de persoane,
se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Potrivit sursei citate, în perioada analizată, s-a înregistrat
naşterea a 18.230 de copii, cu 523 mai mulţi decât în luna septembrie
2019. În acelaşi interval, numărul deceselor a fost de 21.010, cu 1.964
mai multe faţă de luna anterioară, în timp ce numărul deceselor copiilor
cu vârstă sub un an a fost de 97, în creştere cu 13 copii, raportat la
perioada de referinţă.
În octombrie 2019 faţă de septembrie 2019, la oficiile de stare
civilă s-au înregistrat 11.384 de căsătorii, în scădere cu 4.010, iar
numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive
şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.477, cu 26 mai puţine.
Datele INS relevă, totodată, că, la nivel comparativ octombrie 2019
vs octombrie 2018, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 2.852, în
timp ce numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1.846 mai mic.
Sporul natural a fost negativ atât în luna octombrie 2019 (-2.780 persoane), cât şi în luna octombrie 2018 (-7.478 persoane).
De asemenea, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a
fost cu trei mai mic în luna octombrie 2019, decât cel înregistrat în
luna octombrie 2018.
În plus, numărul căsătoriilor a fost, în luna octombrie 2019, cu
1.117 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent,
iar prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010
s-au pronunţat cu 752 divorţuri mai puţine.