Comunitatea din Brateiu a îmbrăcat haine de sărbătoare, sâmbătă, 22 februarie, când a avut loc o procesiunea religioasă cu o copie a icoanei Maicii Domnului „Pantanassa”, adusă din Muntele Athos de la Mănăstirea Vatoped.
„În amintirea faptului că am adus în parohie, pe 20 februarie 2016, o copie a icoanei Maicii Domnului «Pantanassa» din Sfântul Munte Athos, de la Mănăstirea Vatoped, cu binecuvântarea ÎPS Laurențiu facem în fiecare an, ca o tradiție continuă de cinci ani, procesiune religioasă în localitatea Brateiu. Mulțumim Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului pentru darurile revărsate asupra noastră”, a spus preotul paroh Nicolae Clinciu.
Liturghia a fost oficiată de 22 de preoți, iar participanții au venit din tot județul Sibiu, dar și din Hunedoara, Timiș, Alba sau Mureș. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Cantato Domini” de la Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia. Cenaclul „Lumină lină” a cântat mai multe pricesne, apoi icoana a fost purtată pe umeri de către patru localnici îmbrăcați în port popular. (A.L.)