miercuri, 25 martie 2020

Publicat la 3/25/2020 02:49:00 p.m. de

Christine Thellmann: „Apreciem spiritul civic de care dau dovadă medieșenii și îi îndemnăm să respecte toate măsurile impuse de către autorități“



Viceprimarul municipiului Mediaş, Christine Thellmann a arătat într-o declarație făcută astăzi, la sediul Primăriei, că numeroși medieșeni s-au arătat dornici să se implice în acțiuni de voluntariat, însă îndeamnă la prudență. „În urma apelului Primăriei Mediaș, prin care am solicitat implicarea societății civile de a veni în sprijinul persoanelor vârstnice fără susținători sau fără o altă formă de ajutor, am observat din partea medieșenilor dorința de a se implica, în această perioadă dificilă. Am primit solicitări de fi incluși pe lista de voluntari atât pe adresa de e-mail indicată, cât și telefonic, dar și pe rețelele de socializare. Oamenii și-au exprimat această dorință de a se implica și au lăsat datele de contact. Noi încercăm să îi identificăm și să luăm legătura și cu ei, însă pentru a facilita întocmirea acestei baze de date este mult mai facil să ne trimită datele solicitate pe adresa de e-mail: primaria@primariamedias.ro“, a arătat Christine Thellmann.

Îndemn la prudență

În următoarea perioadă, reprezentanții primăriei vor lua legătura cu voluntarii, pentru a le cere date suplimentare. „În cazul în care solicitările venite dinspre persoanele vârstnice depășește capacitatea Direcției de Asistență Socială de asigura produsele de primă necesitate, o să apelăm la voluntari. Am identificat o serie de activități pentru voluntari, care implică un grad mic de interacțiune umană sau deplasare. Această gândire are scopul de a expune cât mai puțin voluntarii și doar dacă este strict necesar“, a arătat viceprimarul Thellmann.

    Trimite prin e-mail