Donație pentru spital
Astăzi, într-un mesaj publicat pe pagina sa
oficială, Mitropolia Ardealului arată că „În contextul pandemiei actuale,
Protopopiatul Mediaş a hotărât să vină în ajutorul cadrelor medicale din
Spitalul Municipal Mediaş, judeţul Sibiu, pentru le sprijini în lupta cu noul
tip de coronavirus. Protopopiatul Mediaş a donat Spitalului Municipal Mediaş,
suma de 7.000 de lei, bani care vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de
echipamente medicale şi de protecţie atât de necesare în unităţile medicale,
spaţiile unde cadrele medicale şi bolnavii sunt mai dispuşi la infectarea cu
noul coronavirus şi au nevoie de măsuri speciale pentru a nu se îmbolnăvi.
Donaţia Protopopiatului Mediaş
încununează acţiunile caritabile desfăşurate până acum de mai multe biserici
din oraş în perioada de carantină, activităţi prin care persoanele vârstnice şi
familiile defavorizate au primit pachete cu alimente şi alte ajutoare“.
Pastorala Patriarhului României de
Sfintele Paşti 2020
† DANIEL prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscopul
Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei
Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicului cler
şi preaiubiţilor credincioşi din Arhiepiscopia
Bucureştilor
Har, milă şi pace de la Hristos-Domnul nostru,
iar de la noi părinteşti binecuvântări
Preacuvioși şi Preacucernici Părinți,
Iubiți credincioși şi credincioase,
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este
biruința iubirii Lui smerite asupra păcatului neascultării oamenilor față de
Dumnezeu, asupra iadului ca existenţă însingurată şi asupra morţii ca
despărţire a sufletului de trup.
Răstignirea şi Moartea pe Cruce a Domnului
Iisus Hristos au fost cauzate de invidia şi ura unor cărturari şi farisei, de
trădarea ucenicului Său Iuda Iscarioteanul, dar şi de nedreptatea lui Ponţiu
Pilat, care L-a condamnat la moarte pe Iisus, deşi recunoscuse că El este
nevinovat (cf. Luca 23, 4 și 14-15; Ioan 18, 38). Însă, la ură şi violenţă,
Iisus a răspuns cu răbdarea suferinţelor, cu rugăciune către Dumnezeu-Tatăl
pentru a ierta păcatul celor care L-au răstignit: „Părinte, iartă-le lor, că nu
ştiu ce fac” (Luca 23, 34), precum şi cu desăvârşită ascultare şi dăruire a Sa
faţă de Dumnezeu-Tatăl: „Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu” (Luca
23, 46; vezi şi Filipeni 2, 8). Dar în această iubire smerită şi milostivă a
lui Hristos Cel răstignit, se afla tainic prezentă puterea Învierii Sale.
Hristos Cel înviat a biruit păcatul, iadul şi
moartea, pregătind astfel învierea tuturor oamenilor la sfârșitul veacurilor:
„Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (1
Corinteni 15, 20). Taina sfântă a iubirii smerite şi milostive a lui Hristos,
cuprinsă în Crucea şi Învierea Sa, a fost anticipată şi instituită de Iisus
Hristos ca lucrare sfântă şi mântuitoare înainte de Pătimirile, Moartea şi
Învierea Sa, la Cina cea de Taină, dăruind ucenicilor Săi, şi prin ei Bisericii
Sale, Sfânta Euharistie care se săvârșește în Biserica Sa spre iertarea
păcatelor şi spre viaţa de veci (cf. Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24 şi Luca
22, 19-20) De aceea, Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Domnul Iisus Hristos
„iubind pe ai Săi, cei din lume, până la sfârșit i-a iubit” (Ioan 13, 1).
Aşadar, Sfânta Euharistie arată în mod tainic legătura dintre Crucea şi
Învierea lui Hristos şi dăruieşte celor ce se împărtăşesc din ea iertarea păcatelor
şi arvuna învierii de obşte şi a vieţii veşnice (cf. Ioan 6, 54).
Taina Învierii lui Hristos ca biruință asupra
morţii şi iadului a fost profețită cu sute de ani înainte, de către psalmistul
şi prorocul David, în Psalmul 15, unde se spune: „Nu vei lăsa sufletul meu în
iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea” (Psalmul 15,
10).
Sfântul Apostol Petru, în predica sa din ziua
Pogorârii Sfântului Duh şi a întemeierii Bisericii, în Ierusalim, mărturiseşte
adevărul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi aminteşte că taina aceasta a
fost prezisă sau „mai înainte văzută” de către prorocul David, zicând: „Bărbați
fraţi, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire către voi despre strămoşul David, că a
murit şi s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua aceasta.
Deci el, fiind proroc şi ştiind că Dumnezeu i
S-a jurat cu jurământ să aşeze pe tronu-i din rodul coapselor lui, mai înainte
văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul
Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea. Dumnezeu a înviat pe acest
Iisus, Căruia noi toţi suntem martori” (Faptele Apostolilor 2, 29-32). Acelaşi
adevăr al Învierii lui Hristos îl arată şi Sfântul Apostol Pavel (cf. Faptele
Apostolilor 13, 34-37).
Despre rostul coborârii lui Hristos la iad cu
sufletul, Sfântul Apostol Petru, în prima sa epistolă, spune: „Hristos a
suferit o dată moartea pentru păcatele noastre, El Cel drept pentru cei
nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu
făcut cu duhul, cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ținute în
închisoare […]” (1 Petru 3, 18-19; vezi şi Apocalipsa 1, 18).
Urmând învățăturii Sfinţilor Apostoli, Sfinţii
Părinţi ai Bisericii au mărturisit adevărul Învierii lui Hristos ca biruință
asupra morţii şi asupra iadului, au meditat asupra acestei taine a iubirii
smerite şi milostive a lui Dumnezeu pentru oameni, au binevestit-o în cuvântări
teologice, în cântări liturgice şi în icoane sfinte.
De aceea, Biserica Ortodoxă are cea mai bogată
şi frumoasă mărturisire liturgică a adevărului Învierii lui Hristos –
Biruitorul păcatului, al morţii şi al iadului.
Pogorârea la iad a Mântuitorului Hristos este
menționată în slujbele din sărbătorile perioadei Penticostarului (de la Paşti
până la Rusalii) de peste două sute de ori, iar în slujbele din duminicile
întregului an liturgic, de peste o sută cincizeci de ori [1].
Biruința lui Hristos asupra iadului este în mod
deosebit amintită în cântările din Sfânta şi Marea Sâmbătă, în cântările din
noaptea de Paşti şi în cântările din Săptămâna Luminată [2].
În Cuvântul de învățătură al Sfântului Ioan
Gură de Aur care se citește în noaptea Sfintelor Paşti este descrisă în cuvinte
de rară frumusețe biruința lui Hristos asupra morţii şi asupra iadului: „Nimeni
să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a
stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în
iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. […] A primit
un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul.
A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ți este, moarte,
boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit.
Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură
îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpânește” [3].
De asemenea, icoana ortodoxă a Învierii
Domnului ne prezintă pe Mântuitorul Hristos coborând la iad cu sufletul Său
îndumnezeit, sfărâmând porțile iadului, adică biruind întunericul însingurării
prin lumina iubirii Sale, ridicând apoi din iad şi din moarte firea omenească
reprezentată de strămoșii neamului omenesc, Adam şi Eva, dăruind totodată
bucurie sufletelor drepților din Vechiul Testament, care așteptau mântuirea ca
biruință a lui Hristos asupra păcatului, asupra iadului şi asupra morţii. Pe
scurt, „pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzând”, cum se spune în
Luminânda Sfintelor Paşti [4].
Sfânta Scriptură ne arată că rostul Pogorârii
la iad a Mântuitorului Hristos, adică la starea de robie şi singurătate a
sufletelor celor morţi, a fost „ca să surpe (să învingă) prin moartea Sa pe cel
ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe acei pe care
frica morţii îi ținea în robie toată viaţa” (Evrei 2, 14-15).
Astfel, Hristos Cel înviat este Domn sau Stăpân
şi peste cei vii şi peste cei morţi, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel în
Epistola către Romani: „căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să
stăpânească şi peste morţi şi peste vii” (Romani 14, 9; vezi şi Efeseni 4,
8-10; Filipeni 2, 7-11).
Acest adevăr îl mărturiseşte şi cartea Apocalipsei
unde Hristos-Domnul spune: „Eu sunt Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată,
sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului” (Apocalipsa 1,
18).
De asemenea, Sfânta Scriptură ne spune că prin
moartea şi Învierea lui Hristos se dezleagă blestemul care lega întreg neamul
omenesc ca urmare a păcatului lui Adam şi al Evei (cf. Facerea 2, 17), astfel
încât după cum toţi oamenii mor în Adam, aşa toţi vor învia în Hristos (cf.
Ioan 5, 28-29; 1 Corinteni 15, 52).
Întrucât este biruitor al păcatului, al iadului
şi al morţii, precum şi dătător al vieţii veșnice, Domnul Iisus Hristos a
făgăduit tuturor celor care cred în El viaţa veşnică: „Eu sunt învierea şi
viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). De
aceea, în slujbele Bisericii Ortodoxe, mai ales în Acatistul Domnului nostru
Iisus Hristos, El este numit „Apărătorul Cel mai mare” şi „Biruitorul iadului”.
Iubiți frați şi surori,
Învierea Domnului Iisus Hristos este temelia
învierii de obşte sau universale a tuturor oamenilor care au trăit pe pământ de
la începutul lumii şi până la sfârșitul ei (cf. 1 Corinteni 15, 52). Însă,
învierea de obşte sau universală nu este un fenomen natural, ci ea este o
minune, o lucrare mai presus de fire, este darul exclusiv al iubirii lui
Dumnezeu pentru toţi oamenii din toate popoarele, din toate timpurile şi din
toate locurile (cf. Ioan 5, 28-29 şi 1 Corinteni 15, 52).
Deşi toţi oamenii vor învia la sfârşitul
veacurilor, totuşi, existența fericită sau nefericită a fiecărui om după
învierea universală depinde de libertatea omului de-a săvârși fapte bune sau
fapte rele, de răspunsul pozitiv sau negativ al fiecărui om faţă de iubirea lui
Dumnezeu: „pentru că noi toţi – spune Sfântul Apostol Pavel – trebuie să ne
înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după
cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (2 Corinteni 5, 10).
Lumina Învierii lui Hristos ne arată, aşadar,
cât de mare este valoarea vieţii pământești a fiecărui om, tocmai pentru că
viaţa omului pe pământ este anticamera învierii de obşte şi a vieţii cereşti
veşnice, a pregătirii omului pentru a intra în Împărăţia iubirii şi slavei
Preasfintei Treimi.
În acest sens, lumina Învierii lui Hristos
susţine lupta sau strădania creștinului pentru vieţuire sfântă şi pentru fapte
bune în timpul vieţii pământești. Pacea, bucuria şi darul iertării păcatelor
(cf. Ioan 20, 22-23) sunt darurile sfinte pe care Hristos Cel înviat le-a
oferit Sfinţilor Săi ucenici şi le oferă neîncetat Bisericii Sale, prin Sfintele
Taine, culminând cu Sfânta Euharistie ca arvună a vieţii veşnice din Împărăţia
Preasfintei Treimi.
Totodată, lumina Învierii dă sens sau înțeles
sfânt întregului univers, întregii existențe create. De aceea, la slujba
ortodoxă din noaptea de Paşti, slujbă care este o icoană profetică a învierii
universale, se cântă: „Acum toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul şi
cele de sub pământ!”. Adică, acum toate s-au umplut de sens şi de speranţă,
toate sunt îndreptate către un cer nou şi un pământ nou (cf. Apocalipsa 21, 1),
către Ierusalimul ceresc, în care moarte şi noapte nu vor mai fi, pentru că
Însuşi Dumnezeu va lumina cetatea (cf. Apocalipsa 21, 4 şi 25).
Fără învierea universală şi fără speranța
transfigurării universului actual într-un cer nou şi pământ nou, istoria
omenirii se consumă într-o luptă dramatică pentru existență şi o nesfârșită
alergare după fericiri limitate şi trecătoare, iar întreg universul actual pare
o necropolă imensă în expansiune fascinantă şi dezintegrare lentă. Fără proclamarea
Evangheliei Învierii Lui Hristos şi fără mărturisirea din Crezul ortodox:
Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie, Biserica însăşi riscă
să fie redusă la o morală socială şi să devină o instituție seculară ca oricare
alta din lumea aceasta (cf. 1 Corinteni
15, 14).
Aşadar, credinţa în Înviere ne ajută să nu ne
pierdem nădejdea în faţa greutăților vieţii, ci să cerem mai stăruitor ajutorul
lui Hristos Cel răstignit şi înviat, Care, tainic, dar real, cunoaşte viaţa
noastră cu toate încercările ei şi ne spune: „Iată, Eu cu voi sunt în toate
zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).
Dreptmăritori creștini,
Credinţa în biruința lui Hristos asupra
păcatului şi asupra morţii ne cheamă astăzi să ajutăm mai mult pe toţi oamenii
care au nevoie de ajutor spiritual şi material.
De aceea, Biserica Ortodoxă Română a proclamat
anul 2020 ca An al pastorației părinților și copiilor, precum şi An al
filantropilor români, pentru a promova atât demnitatea familiei şi valorile
autentice ale pedagogiei creştine, cât şi cultura dărniciei sau a generozității
în viaţa poporului român.
De-a lungul istoriei, Biserica Ortodoxă Română
a desfăşurat o bogată lucrare de asistență socială sau filantropică, ctitorind
multe instituţii sociale, medicale și educaționale, cămine pentru copii, cămine
pentru bătrâni, cantine şi adăposturi pentru săraci ş.a..
Şi în prezent, Biserica Ortodoxă Română
contribuie în mod responsabil și substanțial la alinarea suferințelor
oamenilor, atât prin lucrarea liturgică, duhovnicească și pastorală, cât și
prin lucrarea de asistență socială și filantropică.
Astăzi, în contextul pandemiei cu noul
coronavirus (COVID 19), când vedem în jurul nostru atât de multe semne ale
bolii şi ale morţii fizice, toţi trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toate
persoanele bolnave, dar şi pentru toţi medicii şi personalul sanitar, pentru
toţi voluntarii care ajută pe cei bolnavi şi pe cei izolați, precum şi pentru
toţi cei ce lucrează cu devotament pentru sănătatea şi binele poporului român.
Să ne rugăm pentru toate familiile şi copiii,
tinerii şi bătrânii neajutorați, pentru toţi cei nevoiți să rămână acasă, în
izolare, respectând măsurile de siguranță sanitară.
Apreciem şi binecuvântăm pe toţi clericii:
ierarhii, preoţii şi diaconii, pe toţi monahii şi monahiile şi pe toţi
credincioșii mireni care se roagă mult şi ajută spiritual şi material pe cei
aflaţi în nevoi.
Cuvânt părintesc de binecuvântare şi de
întărire duhovnicească adresăm tuturor românilor din afara graniţelor României,
în special românilor din Italia şi Spania, precum şi din alte părţi ale lumii.
De asemenea, adresăm cuvinte de consolare şi
compasiune familiilor celor decedaţi ca urmare a pandemiei actuale. Iubirea
izvorâtă din rugăciunea pentru cei adormiţi în Domnul este mai tare decât
moartea! Pomenirea în rugăciune a celor adormiţi în Domnul este un act de
credinţă, de speranţă şi de iubire, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care
îndeamnă pe creștinii ce plâng pe cei morţi să nu se întristeze peste măsură,
ca oamenii fără de nădejde, ci să se mângâie, având credinţa că Hristos Domnul,
Cel ce a biruit moartea, va învia pe cei adormiţi (cf. Corinteni 15, 22), iar
cei care au crezut în El vor fi pururea împreună cu Domnul în Împărăţia Sa (cf.
1 Tesaloniceni 4, 13-18).
Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşti să aducă
tuturor românilor multă sănătate şi pace, bucurie şi speranţă! Cu dragoste
părintească, vă adresăm tuturor salutul pascal: Hristos a înviat! Adevărat a
înviat!
Al vostru către Hristos Domnul împreună rugător
şi de tot binele doritor,
† D A N I E L
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
(sursa: basilica.ro)
