Două persoane au fost
reținute după ce i-au atacat cu pietre, lopeți și furci pe polițiștii care i-au
rugat să păstreze distanța.
Potrivit
prim-procurorului Ion Veştemean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă
Tribunalul Sibiu, luni seara în localitatea Brădeni, pe drumul public, mai
multe persoane au participat la negocierea vânzării unui cal, fără a
respecta măsurile de distanţare socială.
La solicitările de
păstrare a distanţei sociale adresate de către forţele de ordine, mai multe
persoane au aruncat cu pietre, bolovani și o lopată înspre organele de ordine
publică şi mașinile acestora.
Totodată s-a mai
constatat că un inculpat a îmbrâncit şi prins de gât un polițist, adresându-i
totodată injurii.
Poliţiștii l-au
imobilizat, în vederea identificării, pe inculpat, moment în care alte două
persoane au ameninţat cu violenţe şi cu moartea pe lucrătorii de poliţie şi au
aruncat cu pietre, bolovani, lopeți și furci asupra polițiștilor și a mașinilor
acestora.
Trei autospeciale şi
două scuturi de protecţie au fost avariate, valoarea totală a pagubei fiind
estimată la 26.410,1 lei.
Inculpaţii au vârsta de
30 ani, respectiv 34 ani, locuiesc pe raza com. Laslea şi Brădeni, jud.
Sibiu şi nu au antecedente penale. Ieri au fost reținuți pe o perioadă de 24 de
ore, iar azi Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita sesizează
Judecătoria Agnita cu propunere de arestare preventivă a inculpaţilor pe o
perioadă de 30 de zile pentru ultraj și distrugere.