Un autoturism a fost cuprins de flăcări în municipiul Mediaș.
La sfârșitul săptămânii trecute, Secția de Pompieri Mediaș din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgențe al județului Sibiu a fost solicitată să intervină pe Șoseaua Sibiului, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism. Acesta a afectat aproximativ jumătate din autoturism. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric. La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale unei femei care a suferit un atac de panică, însă aceasta nu a dorit să fie transportată la spital. (A.P.)