Comuna Șeica Mare a rămas fără apă de
ieri după-amiază și până în această dimineață, pentru refacerea stocului minim de
apă în rezervor.
Compania Apa Târnavei Mari s-a văzut
nevoită să sisteze apa potabilă din 29 aprilie, orele 15.00, și până astăzi 30
aprilie, ora 06.00, „pentru refacerea stocului minim de apă potabilă din
rezervor, ca urmare a consumului exagerat al locuitorilor“. Măsura a fost absolut
necesară, pentru funcționarea în parametri normali a rețelei. Din păcate, în
această perioadă și alte localități înregistrează consumuri ridicate de apă
potabilă, cel mai probabil datorită irigațiilor în grădini, în condițiile
ultimelor luni extrem de secetoase.
Operatorul Regional Apa Târnavei Mari lansa
un apel, în urmă cu trei săptămâni, către clienții din aria de deservire, în
special către cei din zona rurală, să reducă la minim utilizarea apei potabile
în scop agricol și pentru grădinărit, astfel încât să fie evitate orice fel de
situații în care anumiți utilizatori aflați la capete de rețea să rămână fără
apă la robinete.