Un bărbat a fost reținut astăzi, pentru 24 de ore,
și va fi prezentat judecătorului de drepturi și
libertăți cu propunerea arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile,
după ce a fost surprins în flagrant de procurorii DNA oferind 50.000 de euro unui
director din Romgaz.
Pentru un teren
Potrivit comunicatului DNA, „în perioada 28 aprilie - 11 mai 2020, bărbatul ar
fi promis că îi va oferi suma de 200.000 euro unei persoane cu funcție de
conducere într-o companie națională (martor) (nr - Romgaz) pentru ca aceasta,
în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să aprobe plata unui contract de
vânzare-cumpărare ce fusese anterior încheiat între compania națională
respectivă în calitate de cumpărător și o firmă privată în calitate de
vânzător, fiind apoi autentificat la notariat. Obiectul contractului era
achiziționarea, de către compania națională, a unei suprafețe de teren“.
Toleranță zero, la Romgaz
Surprinsă
de acest eveniment, conducerea
executivă S.N.G.N. ROMGAZ S.A. a reacționat rapid, făcând următoarea precizare:
„Conducerea executivă ROMGAZ a luat act de informaţiile apărute în presă şi transmite
public pe această cale că manifestă toleranţă zero faţă de orice faptă de corupţie
şi va sprijini organele abilitate să efectueaze cercetările în acest caz.
S.N.G.N. Romgaz S.A. mizează pe
transparenţă şi corectitudine şi întreprinde toate acţiunile necesare pentru
evitarea oricăror situaţii care pot crea vulnerabilităţi cu impact asupra
activităţii curente şi a imaginii companiei.“, se arată în comunicatul emis de Biroul
de presă ROMGAZ.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –
Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii
penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 12 mai 2020, a
unui inculpat, persoană fizică fără calitate specială, sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de dare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date
și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada 28
aprilie - 11 mai 2020, inculpatul ar fi promis că îi va oferi suma de 200.000
euro unei persoane cu funcție de conducere într-o companie națională (martor)
pentru ca aceasta, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să aprobe
plata unui contract de vânzare-cumpărare ce fusese anterior încheiat între
compania națională respectivă în calitate de cumpărător și o firmă privată în
calitate de vânzător, fiind apoi autentificat la notariat. Obiectul
contractului era achiziționarea, de către compania națională, a unei suprafețe
de teren.
La data de 11 mai 2020, inculpatul i-a dat martorului, în
numerar, un avans de 50.000 euro din suma promisă, împrejurare în care
procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 12 mai 2020, inculpatul urmează să fie prezentat
Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este
o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca
scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate
care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de
nevinovăție.