Klaus
Iohannis a anunțat un nou val de relaxare a restricțiilor începând cu data de 1
iunie. Declarația pe propria răspundere a fost eliminată
Klaus Iohannis a avut o
întâlnire cu reprezentanții Guvernului, pe tema măsurilor de gestionare a
pandemiei. La finalul sedinței, președintele a făcut o declarație de presă, în
care a vorbit despre principalele măsuri care vor intra în vigoare de
săptămânile următoare.
Șeful statului a
anunțat că de la 1 iunie se redeschid terasele, cu respectarea anumitor reguli,
și va fi permis totodată și mersul la plajă. Mesele teraselor vor fi așezate la
cel puțin 2 metri distanță, iar la o masă vor putea sta cel mult 4 persoane. În
același timp, pentru ieșirea din localitate nu mai este nevoie de declarație pe
proprie răspundere.
Vor deveni posibile
spectacolele în aer liber cu un număr de cel mult 500 de spectatori, dar
aceștia fiind așezați pe scaune, la distanță, cu controale stricte. Totodată,
Iohannis a subliniat că examenele naționale vor
avea loc fizic așa cum au fost planificate și anunțate de câteva
săptămâni.