luni, 4 mai 2020

Publicat la 5/04/2020 05:04:00 p.m. de

Drumarii profită de starea de urgență


Lucrările de modernizare pe drumul județean 141 Mediaș – Bîrghiș avansează mai rapid decât era preconizat. Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a făcut o vizită în teren, săptămâna trecută, și s-a declarat optimistă că șantierul va fi închis înainte de termenul fixat prin contract.

Cu fonduri europene

Drumul județean Mediaș – Moșna – Pelișor - Bîrghiș îmbunătățește conexiunea Văii Hârtibaciului la rețeaua națională și europeană de transport rutier. Măsoară 25,8 km, iar durata de finalizare a lucrărilor este de 2 ani și jumătate de la ordinul de începere a lucrărilor, dat în finalul lunii august, anul trecut. Investiția se realizează cu fonduri europene atrase de administrația județeană.

„Profităm la maxim de traficul redus provocat de starea de urgență și intensificăm lucrările pe drumurile județene. Vom ajunge astfel ca foarte multe dintre lucrările pe care le desfășurăm să fie finalizate înainte de termenele asumate prin contractele asumate cu constructorii“, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Crește accesul la fabricile din Mediaș

Prin această investiție, Consiliul Județean urmărește creșterea mobilității populației din zona Văilor Hârtibaciului și respectiv Târnavei Mari, în condițiile în care agenții economici din Mediaș se confruntă cu probleme în ceea ce privește forța de muncă. Se estimează că vor beneficia de investiție circa 70.000 de oameni. De asemenea, vor circula în condiții mult mai bune cel puțin 1.032 de autovehicule/24 ore, atât cât măsura traficul în 2015, conform Institutului Național de Statistică. Totodată, va crește accesibilitatea către 35 de unități de învățământ școlar preuniversitar.



Proiectul DJ 141, în cifre

Drumul județean 141 pornește din Mediaș și unește comuna Moșna și satul Pelișor cu comuna Bîrghis, unde se întâlnește cu alt drum modernizat de Consiliul Județean Sibiu cu fonduri europene: DJ 106 Sibiu – Agnita. 
Valoarea totală a proiectului este de 84.612.237,97 lei, inclusiv TVA, din care:  valoarea cheltuielilor eligibile – 83.819.488,59 lei, iar valoarea cheltuielilor neeligibile – 792.749,38 lei. Pe lângă cheltuielile neeligibile, Consiliul Județean Sibiu trebuie să asigure o contribuţie proprie totală de 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului și anume suma de 1.676.389,78 lei.
Valoarea contractului de proiectare și execuție încheiat cu asocierea SC Drumserv SA – SC Betacops SRL este de 44.897.182,42 lei fără TVA. Termenul de finalizare a lucrărilor de execuție este de 30 de luni.

DJ 142 G Copșa Mică – Motiș

Tot în zona de nord a județului, pe DJ 142 G Copșa Mică – Motiș, șantierul intră în faza finisajelor. Strabag SRL București a modernizat în proporție de 95 la sută drumul de 10,4 kilometri, deși termenul de finalizare e sfârșitul acestui an. Investiția, în valoare de peste 23 milioane de lei, a fost susținută majoritar din fonduri guvernamentale obținute de Consiliul Județean Sibiu prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Proiectul, intitulat ”Revigorarea turismului în situl U.N.E.S.C.O. Valea Viilor, prin modernizarea drumului județean DJ 142 G Copsa Mică - Motiș”, prevede, pe lângă lucrările de modernizare a părții carosabile, și lucrări la sistemul de scurgere a apelor, semnalizări și marcaje rutiere, amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale și lucrări de stabilizare a drumului. Din cele șase poduri aflate pe lungimea drumului, cinci au fost reabilitate, iar unul demolat și construit altul nou.


    Trimite prin e-mail