Primarul
Emil Dârloșan a luat poziție, astăzi, după afirmațiile vicepremierului
Raluca Turcan de săptămâna trecută legate de Dumbrăveni, publicate în ediția print și online a
Monitorului de Mediaș.
Edilul șef al orașului a ținut să
precizeze că „nu este meritul niciunui guvern, niciunui partid“, după ce
vicepremierul a anunțat deblocarea mai multor proiecte în județ, între care și
cele din Dumbrăveni. „În Monitorul de Mediaș a apărut o informație prin care
Guvernul PNL, așa afirmă doamna vicepremier Raluca Turcan, a deblocat toate proiectele
orașului Dumbrăveni, inclusiv proiectul reabilitare Centrul de Zi al orașului
Dumbrăveni. Vă aduc la cunoștință că cele 6 proiecte câștigate au fost semnate
în perioada 2018 (3 proiecte) – 2019.
Lucrăm la două dintre ele, vom încerca să le finalizăm pe toate în anul acesta,
toate au fost semnate pe timpul ministrului Daniel Suciu, ministru PSD, iar
toate aceste proiecte au fost opera sau, dacă putem spune, munca angajaților
primăriei și-a firmelor de consultanță, din Mureș, din Sibiu. Iar proiectul pe
reabilitare Centru de Zi Dumbrăveni a fost o muncă grea, dusă de topografi, de
firma de consultanță din Alba Iulia și de unii dintre angajații primăriei
Dumbrăveni pe care țin să îi felicit. Deci nu este meritul niciunui guvern, niciunui
partid și e rușinos faptul că ei își asumă acest merit“, a spus astăzi primarul
Emil Dârloșan.
Posibilă amânare
De asemenea, edilul apreciază că, datorită
situației generate de starea de urgență și starea de alertă, s-ar putea amâna
semnarea contractului pe alimentare cu apă și reabilitare aducțiune apă
Dumbrăveni, Șaroș pe Târnave și Ernea. „Suntem în ultima fază, iar semnarea
contractului era prevăzută pentru 3 iunie. Felicit încă o dată pe cei care
ne-au acordat sprijinul și aveți încredere în noi că vrem să facem totul
perntru orașul nostru“, a declarat Emil Dârloșan, primarul orașului Dumbrăveni.
Apel către populație
În altă ordine de idei, primarul Dârloșan
a lansat un apel către populația orașului de a anunța cu rapiditate dacă au
cunoștință de persoane care s-au repatriat în aceste zile, pentru a se lua
măsurile necesare de prevenire a răspândirii virusului Covid-19: „După cum
știți, ieri s-a decretat starea de alertă, ieri am fost surprinși și noi cu 43
de persoane în izolare. Iată că numărul lor a crescut odată cu haosul creat la
granițele țării. Avem rugămintea să ne anunțați de orice persoană străină care
se repatriază pe teritoriul UAT Dumbrăveni, pentru a lua măsurile necesare“.
Teste negative
În ceea ce privește situația
îmbolnăvirilor în oraș, se pare că nu sunt cazuri în acest moment. „Putem spune
că, cu sănătatea, stăm bine. Săptămâna trecută, 42 de persoane angajate la CITO
1 și CITO 2 Dumbrăveni au fost supuse testului și toate persoanele au ieșit
negativ. E un lucru bun pentru orașul nostru. Trebuie să fim atenți, să fim
rapizi, să primim informația rapid, ca să putem lua măsurile de izolare
necesare în caz că se întâmplă ceva“, a arătat primarul.
„Așa cum am promis, vă vom ține la
curent cu starea orașului Dumbrăveni, cu problemele orașului Dumbrăveni.
După cum știți, ieri s-a decretat starea
de alertă, ieri am fost surprinși și noi cu 43 de persoane în izolare. Iată că
numărul lor a crescut odată cu haosul creat la granițele țării. Avem rugămintea
să ne anunțați de orice persoană străină care se repatriază pe teritoriul UAT Dumbrăveni,
pentru a lua măsurile necesare. Putem spune că cu sănătatea stăm bine.
Săptămâna trecută, 42 de persoane angajate la CITO 1 și CITO 2 Dumbrăveni, au
fost supuse testului și toate persoanele au ieșit negative. E un lucru bun
pentru orașul nostru. Trebuie să fim atenți, să fim rapizi, să primim
informația rapid, ca să putem lua măsurile de izolare necesare în caz că se
întâmplă ceva.
Un al doilea moment este un pic mai delicat.
În Monitorul de Mediaș a apărut o informație prin care Guvernul PNL, așa afirmă
doamna vicepremier Raluca Turcan, a deblocat toate proiectele orașului Dumbrăveni,
inclusiv proiectul reabilitare Centrul de Zi al orașului Dumbrăveni. Vă aduc la
cunoștință că cele 6 proiecte câștigate au fost semnate în perioada 2018 (3 proiecte) – 2019. Lucrăm la două dintre
ele, vom încerca să le finalizăm pe toate în anul acesta, toate au fost semnate
pe timpul ministrului Daniel Suciu, ministru PSD, iar toate aceste proiecte au
fost opera sau, dacă putem spune, munca angajaților primăriei și-a firmelor de
consultanță, din Mureș, din Sibiu. Iar proiectul pe reabilitare Centru de Zi
Dumbrăveni a fost o muncă grea, dusă de topografi, de firma de consultanță din
Alba Iulia și de unii dintre angajații primăriei Dumbrăveni pe care țin să îi
felicit. Deci nu este meritul niciunui guvern, niciunui partid și e rușinos
faptul că ei își asumă acest merit.
Vă mai pot aduce la cunoștință că
datorită situației prin care trecem s-ar putea amâna și semnarea contractului
pe alimentare cu apă și reabilitare aducțiune apă Dumbrăveni, Șaroș pe Târnave
și Iernea. Suntem în ultima fază, iar semnarea contractului era prevăzută
pentru 3 iunie. Felicit încă o dată pe cei care ne-au acordat sprijinul și
aveți încredere în noi că vrem să facem totul perntru orașul nostru“