Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu
permite, din nou, accesul persoanelor interesate (care dețin user și
parolă pentru aplicaţia integrată de cadastru şi carte funciară) în
arhiva OCPI pentru consultarea cărților funciare vechi.
Decizia vine ca urmare a numărului mare de solicitări primite
în ultima perioadă. Persoanele interesate vor avea acces în sediul
OCPI/BCPI, cu respectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele
măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Programul pentru studierea cărţilor funciare este de luni până
vineri, între orele 09:00-14:00, timpul alocat fiecărei persoane fiind
de maximum 30 de minute.
Persoanele interesate, care dețin user și parolă pentru aplicaţia
integrată de cadastru şi carte funciară, vor putea beneficia de acest
serviciu începând de luni, 25 mai, pe bază de programare, care poate fi
făcută online sau telefonic. Cererea va fi înregistrată în Registrul de
corespondență, urmând ca solicitantului să îi fie comunicate ulterior
data și ora programării.
Numerele de telefon și adresele de e-mail destinate beneficiarilor
serviciilor oferite de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Sibiu sunt următoarele:
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu (OCPI Sibiu)
Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu (BCPI Sibiu)
Telefon: 0269-217477 int. 115
E-mail: sb@ancpi.ro
Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Agnita (BCPI Agnita)
Telefon: 0269-510647
E-mail: bcpi.agnita@ancpi.ro
bcfagnita@ocpisibiu.ro
Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Avrig (BCPI Avrig)
Telefon: 0269-523300
E-mail: bcpi.avrig@ancpi.ro
bcfavrig@ocpisibiu.ro
Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mediaș (BCPI Mediaș)
Telefon: 0269-841260
E-mail: bcpi.medias@ancpi.ro
bcfmedias@ocpisibiu.ro
Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Săliște (BCPI Săliște)
Telefon: 0269-553534
E-mail: bcpi.saliste@ancpi.ro
bcfsaliste@ocpisibiu.ro
Potrivit Ordinului nr. 16/2019 privind aprobarea tarifelor pentru
serviciile furnizate de ANCPI şi instituţiile subordonate, preţul pentru
consultarea unei cărţi funciare este de 10 lei/15 minute. Plata
tarifului aferent serviciului 2.7.1 – Consultare documente din arhivă va
fi efectuată anterior înregistrării cererii prin ordin de plată sau
mandat poștal, în contul IBAN RO73TREZ576501503X020207, deschis la Trezoreria Sibiu.
Toate aceste măsuri au scopul de a proteja publicul și salariații, în egală măsură.