Centrul
de Transfuzie Sangvină Sibiu a bifat, astăzi, prima procedură de colectare de
plasmă umană hiperimună de la un pacient COVID-19 vindecat.
Potrivit unui comunicat transmis de
spital, donatorul este Dobra Raul Aurel în vârstă de 33 ani, din Sibiu,
infectat cu Covid – 19 și vindecat de medicii din cadrul Spitalului Clinic
Județean de Urgență Sibiu.
Bărbatul este angajat al SCJU Sibiu ca
asistent medical și a făcut acest gest „din dorința de a ajuta și pentru a da speranță
persoanelor bolnave în lupta cu noul coronavirus”. Potrivit testelor
preliminare, bărbatul prezintă anticorpi și, ca urmare, a fost programat pentru
recoltare.
După recoltare, sunt trimise probe la
Institutul National de Hematologie Transfuzională din București pentru a fi
efectuată testarea în vederea identificării prezenței tuturor virusurilor
transmisibile. După testare, rezultatele probelor vor fi trimise la Centrul de
Transfuzie Sanguină din Sibiu într-un termen de 5 zile, urmând ca apoi plasma
să fie utilizată pentru tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, aflați
în stare gravă.
„Am avut primul pacient care a donat
plasmă, prin procedura de plasmafereză. I-am recoltat probele preliminare și a
ieșit totul în regulă, inclusiv anticorpii SARS-CoV-2 pe care îi are prezenți
și care arată că este în proces de vindecare. După recoltare, repetăm analize
pacientului și le trimitem la Institutul National de Hematologie
Transfuzională, unde se face un test suplimentar, care nu se face la Sibiu.
Abia apoi urmează transferul de plasmă”, a declarat d-na Livia Mareș, biolog și
purtător de cuvânt al Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu.
SCJU Sibiu a primit recent, spre
folosință gratuită, timp de 12 luni, un echipament nou de plasmafereză
(colectare de plasmă umană), ca urmare a unui contract de sponsorizare încheiat
între Besmax Pharma Distribution SRL, în calitate de sponsor, Consiliul Județean
Sibiu și spital. Echipamentul a fost instalat în data de 30 aprilie, la Centrul
de Transfuzie Sangvină Sibiu. Contractul a fost încheiat în contextul în care
BESMAX PHARMA DISTRIBUTION SRL a decis să susțină utilizarea experimentală, în
scop terapeutic, a plasmei hiperimune, recoltate de la pacienții COVID-19
vindecați (convalescenți), pentru prevenirea infectării persoanelor vulnerabile
sau cu risc de infectare din România, precum şi pentru tratamentul pacienților
din România aflați în stare critică, inhibați, cu forme severe de pneumonie
virală COVID- 19.