Ministrul Educației, Monica Anisie, a
aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare și desfășurare a examenului
național de Bacalaureat – 2020. Documentul urmează să fie publicat în Monitorul
Oficial.
Astfel, potrivit noului ordin, se
consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel
puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile
anterioare.
Condițiile
care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen sunt următoarele:
- organizarea sălilor de examen să se realizeze, astfel încât în fiecare sală, candidații să fie repartizați la o distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt stânga/dreapta – față/spate;
- sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeași clădire;
- sălile dețin sisteme de supraveghere audio-video.
Elevii care se află în izolare sau cei
confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au diferite afecțiuni
cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecție/de a dezvolta
complicații asociate infecției Sars-CoV-2 vor susține probele pentru examenul
național de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către
Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.
Echivalarea și recunoașterea
competențelor lingvistice și digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie
2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Național de Politici și
Evaluare în Educație și aprobate prin ordin de ministru.
Pentru examenul național de Bacalaureat,
supravegherea probelor scrise va fi
asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent.
Comisiile județene de bacalaureat/a municipiului București, comisiile de
bacalaureat din centrele de examen,
comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia județeană/a
municipiului București de contestații au obligația aplicării întocmai a tuturor
procedurilor referitoare la asigurarea securității igienico-sanitare a elevilor
și a întregului personal implicat în desfășurarea examenului național de
Bacalaureat.
CALENDARUL
03 – 10 iunie 2020: Înscrierea candidaților
11 – 17 iunie 2020: Echivalarea și
recunoașterea competențelor lingvistice și digitale
22 iunie 2020: Limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă
23 iunie 2020: Limba și literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
24 iunie 2020: Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă
25 iunie 2020: Proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d) –
proba scrisă
30 iunie 2020: Afișarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00
30 iunie 2020: Depunerea contestațiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00
1 iulie 2020: Depunerea contestațiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00
1 – 4 iulie 2020: Rezolvarea contestațiilor
5 iulie 2020: Afișarea rezultatelor finale