Primăria Șeica Mare a demarat, în urmă cu doi ani, un proiect cu privire la reabilitarea, modernizarea, extinderea si dotarea dispensarului comunal. Spre bucuria locuitorilor, proiectul a fost aprobat, iar primarul Nicolae Șușa a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Investiție
importantă
Practic, Ministerul Dezvoltării
Regionale și Administrației Publice a alocat 2.077.740,00 lei „pentru realizarea obiectivului de investiții
REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE ȘI DOTARE DISPENSAR, SAT ȘEICA MARE, COMUNA
ȘEICA MARE, JUDEȚUL SIBIU, în baza Ordinului viceprim-ministrului,
ministrului dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor
europene nr. 3419/2017 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și
sumele alocate acestora pentru finanțarea Programului național de dezvoltare
locală, pentru județul SIBIU, în perioada 2017- 2020, cu modificările
ulterioare.“, se arată într-un comunicat al primăriei Șeica Mare.
Lucrările
au început în mai
Potrivit Primăriei Șeica Mare, valoarea
totală a investiției, alcătuită din suma finanțată din bugetul MDRAP și suma
confinanțată din bugetul local al Comunei Șeica Mare, este de 2.230.990,00 lei.
(aproximativ 500.000,00 euro). „Execuția
lucrărilor de construire pentru acest obiectiv a început în baza AUTORIZAȚIEI
DE CONSTRUIRE NR. 62/III-B-1 din 21.05.2020 și continuă chiar și în aceste
momente dificile pentru noi toți.“, se arată în comunicat.