joi, 27 august 2020

Publicat la 8/27/2020 10:26:00 a.m. de

Gheorghe Roman și Christine Thellmann fac echipă pentru al doilea mandat


Liberalii medieșeni propun un tandem în fruntea administrației publice locale.


Continuitate, seriozitate și performanță, sunt cuvintele de ordine în tabăra PNL Mediaș înainte de startul campaniei electorale, la finalul căreia vor fi aleși cei care vor conduce destinele orașului în următorii patru ani. Gheorghe Roman și Christine Thellmann, actualul primar, respectiv viceprimar al municipiului, vor să continue împreună la Primărie, să ducă mai departe munca începută, să demareze noi investiții, să atragă fonduri extrabugetare, una peste alta să demonstreze că se poate face performanță.

Gheorghe Roman

„Acum 4 ani am decis să fac echipă pentru alegerile locale cu domnișoara Christine Thellmann și având în vedere modul în care am colaborat pe toată durata acestui mandat, pot să declar că a fost o decizie foarte bună. Având un stil de lucru asemănător, am participat împreună la întâlnirile cu cetățenii și am identificat problemele pe care medieșenii le aveau la nivelul orașului. Prioritățile orașului au devenit prioritățile noastre și astfel, am început să lucrăm la proiecte tot mai ample. Am căutat surse de finanțare extrabugetare care ne-au permis să ne păstrăm majoritatea obiectivelor pe care ni le-am propus. Am lucrat și ne-am sfătuit împreună, dar și cu specialiștii din Primărie pentru a găsi de fiecare dată cele mai bune și mai viabile soluții pentru medieșeni.
Și la alegerile din acest an, am decis să vă propun în continuare același parteneriat pentru funcția de viceprimar cu domnișoara Christine Thellmann. Avem multe obiective comune pentru următorul mandat, sunt multe proiecte pe care vrem și putem să le continuăm. Cred că am reușit să punem în ultimii patru ani bazele unei echipe performante și sunt convins că acest lucru va fi demonstrat și în următorii 4 ani.
În același timp, mulți dintre consilierii care se aflau pe listele de la alegerile din 2016 se regăsesc și astăzi pe noile liste. De ce? Pentru că au dovedit foarte multă seriozitate și mai ales,  au înțeles ce înseamnă munca în echipă. Și la aceste alegeri vin în fața medieșenilor cu o listă de membri ai PNL Mediaș pentru funcția de consilier local de care sunt mândru. Oameni serioși, care fac performanță în domeniul lor de activitate, oameni muncitori și dornici să continuăm drumul bun pe care am pornit pentru dezvoltarea și modernizarea Mediașului. Sunt  membri activi și cu vechime în cadrul PNL Mediaș, care au dovedit că merită încrederea mea și a dumneavoastră pentru a ocupa un loc în Consiliul Local.“


Christine Thellmann

„În anul 2016 am decis să mă implic mai activ în politică, dorind să schimb în bine viața comunității în care am crescut, prin cunoașterea nevoilor cetățenilor și gestionarea corectă a resurselor pe care le are la dispoziție o administrație publică. În continuare cred că implicarea în viața politică a oamenilor, care își doresc cu adevărat să contribuie la dezvoltarea comunității din care fac parte, poate duce la performanță.
Timp de peste patru ani, un mandat prelungit, am format alături de domnul primar Roman Gheorghe și de colegii mei din cadrul Consiliul Local Mediaș, o echipă care și-a setat aceleași obiective: o administrație publică cu viziune, aproape de cetățeni, implicare, investiții și performanță.
Prin această nominalizare, m-am bucurat de încrederea colegilor mei din partid și sper că mă voi putea bucura și de încrederea medieșenilor. Voi investi întreaga mea energie și pricepere în această funcție pentru că este în joc viitorul meu politic, care nu accept să fie construit cu jumătăți de măsură, ci doar cu succese și împliniri pentru toți cetățenii Mediașului.
Consider că în momentul de față este nevoie de stabilitate și consecvență în performanța actului administrativ, iar cea mai bună decizie este de a continua pe acest drum și în cadrul aceleași echipe să dezvoltam proiecte pentru Mediaş. Îmi doresc conlucrarea cu cetățenii și adaptarea proiectelor propuse la viitoarele axe de finanțare pe fonduri europene sau fonduri guvernamentale.“

    Trimite prin e-mail