Clubul Sportiv Municipal Mediaș este reprezentat de două
echipe la Campionatul Național de șah „Elisabeta Polihroniade“ pentru echipe
mixte. Competiția se desfășoară online pe tot parcursul acestei săptămâni, câte
o rundă în fiecare zi. Șahiștii medieșeni concurează la două categorii de
vârstă, sub 12 ani, respectiv sub 8 ani. Echipa care evoluează la categoria de
vârstă sub 8 ani este compusă din Ioana Cîmpean, Elisabeta Ghersulescu, Maia
Mihăilă și Antonia Onea Decean. Echipa care evoluează la categoria de vârstă de
sub 12 ani este formată din David Szekely, Miriam Ghersulescu, Iulia
Ghersulescu, Andra Horhat și Briana Pîntea.
„În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie, participăm
la campionatul național de șah «Elisabeta Polihroniade» pentru echipe mixte.
Echipele reprezintă cluburile din întreaga țară. Este un campionat extrem de
puternic, cu patru categorii de vâstă, sub 8 ani, sub 10 ani, sub 12 ani și sub
14 ani. CSM Mediaș va participa la două categorii de sub 8 ani și sub 12 ani. Din
cei nouă sportivi, doi sunt proaspăt legitimați, iar marea majoritate a
celorlați nu au experiență la aceste campionate naționale. Putem spune, practic,
că este o experiență inedită pentru toții copiii, dar și pentru mine ca
antrenor”, spune Emil Deliman, antrenor la CSM Mediaș, secția de șah. (A. P.)