Cătălin Denciu, medicul de gardă la Spitalul din Piatra Neamţ, a fost transferat la un spital din Belgia. Cadrul medical a suferit arsuri pe 40% din corp după ce a intrat în salon pentru a salva viaţa pacienţilor.
Medicul de la Spitalul Judeţean Piatra
Neamţ, rănit în incendiul care a izbucnit la unitatea sanitară sâmbătă, în urma
căruia a suferit arsuri grave, este transferat, duminică, la Spitalul Militar
„Regina Astrid” din Bruxelles, pentru tratament de specialitate, anunţă
Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Potrivit unui comunicat de presă al
MApN, transferul pacientului se realizează cu un avion C-27J Spartan al
Forţelor Aeriene Române, în condiţii speciale, cu asistenţă medicală
specializată asigurată, pe toată durata transportului, de o echipă din cadrul
Ministerului Apărării Naţionale şi SMURD Bucureşti.
Aeronava a decolat din Baza 90 Transport
Aerian în această dimineaţă, la ora 7,30.
Pacientul va fi preluat de medicii
militari belgieni, care vor stabili, după finalizarea procedurilor de evaluare
medicală, conduita terapeutică şi de suport medical.
Cătălin Denciu, medic erou la Piatra
Neamț
Cătălin Denciu, 42 de ani, a fost de
gardă la Spitalul Municipial din Piatra Neamț în momentul în care a izbucnit
incendiul în secția de ATI. Medicul a sărit în ajutorul pacienților și i-a scos
pe opt dintre ei din saloanele afectate. Doctorul Denciu este căsătorit și are
doi copii de vârstă școlară.