vineri, 20 noiembrie 2020

Publicat la 11/20/2020 09:02:00 a.m. de

Președintele Iohannis, despre situația pandemică din Sibiu: „A fost nevoie de un impuls venit de la centru“ (P.E.)

 „România va depăși criza sanitară și sunt optimist, pentru că deja începem să vedem efectele măsurilor”, a anunțat luni președintele Klaus Iohannis în cadrul unei conferințe de presă.  


Președintele s-a declarat optimist și cu privire la felul în care sibienii vor reacționa la măsurile de protecție sanitară impuse de autorități și spune că a fost nevoie de intervenția ”de la centru” pentru a se impune anumite măsuri. „Cred că acolo lucrurile s-au mișcat prea încet. Din păcate, a fost nevoie de un impuls venit de la centru pentru a accelera un pic decizia de carantinare, situație care este extrem de neplăcută pentru orice sibian și eu sper și cum îi cunosc pe sibieni cred că vor respecta aceste norme în așa fel încât Sibiul să nu mai fie în topul infectărilor din România, ci după perioada de carantină să revină într-o situație, într-un oraș dintr-o țară în pandemie, dar fără a performa cu recorduri negative. Din câte am putut să vedem și în media, persoane cu putere de decizie au fost fie eliberate din funcție, fie au renunțat la funcție și cu siguranță se vor găsi alții care lucrează mai concret, mai aplicat și mai eficient”, a afirmat Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Palatul Cotroceni.

Vicepremierul Raluca Turcan: „Etapele procedurii de demitere durează mai mult decât o demisie”

Vicepremierul Raluca Turcan a solicitat încă de la sfârșitul săptămânii trecute demisia directorului DSP, Gabriel Budescu, și a managerului Spitalului Clinic Județean, Liliana Coldea. Dacă demisia lui Gabriel Budescu a venit în aceeași zi, managerul spitalului a refuzat să părăsească funcția. În cele din urmă a făcut acest gest la presiunea publică, Liliana Coldea prezentându-și demisia în cursul zilei de miercuri. „Am cerut, săptămâna trecută, vineri, demisia managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sibiu. Revin astăzi (luni n.r.) cu aceeaşi fermă solicitare. Am constatat cu toţii deficienţele manageriale de la Spitalului Judeţean, dar etapele procedurii de demitere durează evident mai mult decât o demisie. Cu actualul management al Lilianei Coldea, sistemul sanitar din Sibiu va avea mult de suferit. Spitalul Judeţean este, fără îndoială, cea mai importantă unitate sanitară într-un oraş şi într-un judeţ cu o rată mare a infectărilor. Este o demisie pe care Liliana Coldea nu mi-o datorează mie, ci sibienilor şi mai ales pacienţilor care au trecut prin Spitalul Judeţean. Este inacceptabil ca munca medicilor buni să fie compromisă, încrederea în spital zdruncinată, iar sănătatea şi viaţa pacienţilor puse în pericol din cauza deficienţelor de management”, a precizat Raluca Turcan, la începutul acestei săptămâni.

Măsuri luate după intervenția vicepremierului Raluca Turcan

În urma creșterii numărului de infectări în județ, s-a decis carantinarea municipiului Sibiu și a localităților Șelimbăr, Cisnădie și Tălmaciu, pentru o perioadă de 14 zile, începând din data de 16 noiembrie.

Pe lângă demisia directorului DSP, Gabriel Budescu, și a managerului Spitalului Județean, Liliana Coldea, a fost decisă și eliberarea din funcție a subprefectului județului Sibiu, Rareș Macrea. Măsura a venit ca urmare a creșterii alarmante de infectări în cele două săptămâni în care acesta a fost la conducere, perioadă în care ar fi fost nevoie de mai multă eficiență. În funcția de director al Direcției de Sănătate Publică Sibiu a fost numit colonelul Daniel Chelcea, până acum director medical la Spitalul Militar de Urgență Sibiu.
De asemenea, încă de luni, un Corp de control al Ministerului Sănătății a început verificările la Spitalul Județean Sibiu.

Strategie de vaccinare, discutată la Palatul Cotroceni

Elaborarea strategiei de vaccinare anti-Covid va fi gata și dată publicității săptămâna viitoare, iar coordonatorul ei este medicul Valeriu Gheorghiță, medic primar al secției de boli infecțioase de la Spitalul Militar, a anunțat marți președintele Klaus Iohannis, după întrunirea cu responsabilii din Sănătate de la Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis a anunțat în urmă cu două săptămâni că România va primi peste 10 milioane de doze de vaccin în prima tranșă de la Uniunea Europeană.

Publicat de SC SFG Press SRL, la comanda Partidului Național Liberal, cod mandatar financiar 11200025
    Trimite prin e-mail