Opt comune din județele Sibiu și Mureș sunt implicate într-un proiect energetic unic în România.
Primarul comunei Viişoara, Ovidiu Stoica, a anunţat, marţi, că a înregistrat prima cooperativă energetică din România şi a depus la Bruxelles documentaţia pentru obţinerea unei finanţări în valoare de 100.000 euro pentru elaborarea proiectului prin care se urmăreşte reducerea emisiilor de carbon pe o rază de 1.000 de kilometri pătraţi. Proiectul îşi propune construirea unui parc fotovoltaic şi a unei instalaţii de producere a biogazului, relatează Agerpres.Model în țară
„Sper să fie un model replicabil în ţară şi în Europa. Proiectul are implicaţii majore atât din punct de vedere economic, cât şi social. Ne-am propus ca acest proiect să aibă o finalitate, o susţinere din partea UE şi a Guvernului României. Prin OUG nr. 53 e implicat Ministerul Mediului şi Ministerul Dezvoltării în ceea ce priveşte decarbonizarea României. Ca şi implicare socială, preconizăm că la realizarea acestui proiect vor participa cel puţin 300 de angajaţi, care să îl ducă la bun sfârşit, iar ca mentenanţă vreo 200 de oameni care vor lucra efectiv la acest proiect“, a declarat Stoica, într-o conferinţă de presă.
Proiectul deceniului
Edilul a arătat că în acest proiect sunt implicate opt localităţi de pe axa Mediaş-Sighişoara şi Târnăveni-Bălăuşeri, că se estimează ca acest proiect să se finalizeze în circa 10 ani, iar reducerea costurilor cu energia electrică poate ajunge şi la 50%.
„Suntem 8 comune implicate, din judeţele Mureş şi Sibiu, raza va fi de la Mediaş-Sighişoara, Târnăveni-Bălăuşeri, va fi un patrulater pe care încercăm să îl cuprindem în aria noastră. În prima fază am depus o documentaţie la Uniunea Europeană. Am cerut 100.000 euro ca să începem proiectarea. Se va face etapizat, nu totul odată, proiectul va dura cam 10 ani până la finalizare. Fiind cooperativă, beneficiile vor fi în folosul membrilor cooperativei, se va distribui energia electrică şi termică tuturor membrilor, iar ca estimare am spus că, faţă de cât se plăteşte acum energia electrică se va diminua la 40-50% din costuri“, a susţinut Ovidiu Stoica.