miercuri, 16 decembrie 2020

Publicat la 12/16/2020 01:32:00 p.m. de Anonim

Biserica fortificată din Vulcan și-a primit cadoul de Crăciun



Construită în secolul al XIII-lea, biserica fortificată din Vulcan a intrat, la fel ca cea din Codlea, pe mâinile „salvatorilor de monumente“.

Un proiect cu finanțare europeană, în valoare de peste 1,5 milioane de lei, poate însemna redarea strălucirii de odinioară a celui mai important edificiu din localitate.

În faza vizibilă

Proiectul a intrat în sfârșit în faza vizibilă, cea a lucrărilor de reparații.  „Cu mare bucurie, putem spune că am primit un cadou de Crăciun. Iată că, în pragul Crăciunului, începem aceste lucrări la Biserica Fortificată din Vulcan, care deschide perspective largi nu doar comunității mici săsești din Vulcan, ci comunității întregi. Doresc să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest proiect, celor care ne sunt alături, firmelor de proiectare, de execuție, administrației locale și județene, dar și consilierilor noștri parohiali care nu au renunțat niciodată la speranță și la inițiativa de a merge mai departe“, a declarat preotul paroh Uwe Seidner.



Au renunțat la fosta școală și la Moara Veche

Consistoriul Superior asigură derularea investiției de la Vulcan, cu experiența a 18 proiecte europene, din care 13 în acest ciclu de finanțare. „Avem speranțe că totul va fi bine. De ce spun aceasta? Avem la Vulcan o parohie mijlocie, cu un preot paroh implicat, unde Biserica Fortificată a devenit prioritatea numărul unu. Renunțarea la fosta școală și la Moara Veche, pentru autofinanțarea proiectului, dovedesc această implicare. Se pare că va fi o colaborare bună pe plan local, cu Primăria și Consiliul Local. Din punct de vedere al turismului, avem o cooperare cu Casa de odihnă a Bisericii Evenghelice și cu casa de oaspeți a parohiei. Sper ca în 2 ani să venim la sfințirea cetății bisericești evanghelice din Vulcan“, a mărturisit Dan Helciu, din partea Consistoriului Superior.

Tencuială îndepărtată

Constructorul a început deja lucrările, primul pas fiind acela de a decoperta tencuiala de la baza clădirii bisericii, pentru a permite eliminarea apei infiltrate în ziduri. „Echipa noastră are ca obiectiv să valorifice acest monument istoric. Ținem aproape de proiectant și de dirigintele de șantier, ca să avem în final o lucrare de valoare“, a arătat Demeter Zsolt, reprezentatul constructorului.

Clădire istorică

Un câștig pentru acest proiect este Cătălin Albu, diriginte de șantier și la Cetatea Râșnov. „Membrii comunității ar trebui să înțeleagă că această clădire face parte din istoria locală și să o aprecieze, pentru că dacă uită istoria atunci totul este în zadar. Trebuie să înțeleagă că nu este neapărat o biserică de o anumită confesiune, este o clădire care face parte din istoria acestui loc. Și trebuie întreținută, pentru că, fără întreținere, lucrările care se fac vor ține o perioadă, după care va fi nevoie de o altă intervenție și cine va plăti și pentru aceea… este complicat“, îndeamnă Cătălin Albu, diriginte de șantier.

Sprijin reciproc

Prezent la conferință, primarul comunei a dezvăluit că părintele paroh i-a fost tot timpul alături, înainte de a deveni edil-șef, în cei 8 ani cât a fost directorul Școlii Gimnaziale din Vulcan. „A fost alături de mine, ne-a sponsorizat, ne-a ajutat ori de câte ori am avut nevoie, acum a venit rândul să sprijin eu biserica și comunitatea. Îi mulțumesc din suflet că este un om dedicat meseriei și dedicat comunității. Are tot sprijinul meu, în calitatea de primar, și al d-lui viceprimar Secelean și al Consiliului Local. Să dea D-zeu să ducem la îndeplinire acest proiect, pentru că este cel mai important obiectiv turistic din localitate“, a declarat Marius Doda, primarul comunei Vulcan.

Peste 1,5 milioane de lei

Proiectul LUCRĂRI DE REPARAȚII, CONSERVARE ȘI INTRODUCERE ÎN CIRCUITUL TURISTIC LA ANSAMBLUL BISERICII EVANGHELICE FORTIFICATE DIN VULCAN, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat de către Biserica Evanghelica C.A. Parohia Vulcan și are o valoare totală de cca 1,502 milioane lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care cca 1,337 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

Lucrările

Lucrările de intervenție au fost structurate pe 3 obiective: biserica, clădiri anexe și amenajări exterioare. Vizează intervenţii structurale, lucrări de intervenţii propuse la suprastructură din zidărie, la planşee din lemn și la șarpante. De asemenea, se urmărește combaterea umidităţii din zidării. Totodată, vor avea loc lucrări de reabilitare a structurilor neportante și a finisajelor la clădirea bisericii, lucrări interioare – pardoseli, lucrări interioare-tencuieli şi vopsitorii, refacerea instalațiilor electrice și amenajări exterioare.

În circuitul turistic

La fel ca la Codlea, prin această investiție se urmărește creșterea atractivității turistice a zonei prin punerea în valoare și utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Ansamblul Bisericii Fortificate Vulcan și introducerea acestuia în circuitul turistic real și virtual.

Obiectivele specifice ale proiectului vizează, pe de o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii, iar pe de altă parte digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea și operaționalizarea unui plan de marketing cu acțiuni socio-culturale care să consacre obiectivul de patrimoniu în calitate de centru de atracție turistică și să conducă la creșterea numărului de vizitatori cu circa 34,1% anual.

Din secolul XIII

Biserica cetate din Vulcan a fost construită în secolul al XIII-lea, iniţial, în stil romanic  şi a fost restaurată de mai multe ori, de la începuturile sale păstrându-se doar fundaţiile şi intrarea. Năvălirile turceşti din 1421 şi 1432 au distrus-o, astfel că stilul actual în care a fost reconstruită este unul gotic. În anul 1521, lăcaşul de cult a fost fortificat.

Încăperi în ziduri

Cetatea din Vulcan păstrează şi azi unele încăperi în ziduri, ce sunt folosite ca depozit pentru fructe şi legume. Biserica fortificată cuprinde în plan o navă rectangulară, acoperită cu planșee din lemn caselat și are alipit pe latura vestică turnul-clopotniță masiv, cu cinci etaje. Acoperișul bisericii este etajat, cu ferestre oblonite pe toate laturile.

Programul Operațional Regional 2014-2020

Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.

    Trimite prin e-mail