Pe fondul pandemiei, Aeroportul Internațional Sibiu, alături de întreaga aviație, a suferit o reducere a traficului și a activității extrem de pronunțată.
Cifrele anului 2020, a cărui evoluție gravă nu putea fi anticipată, reflectă un declin serios al numărului de pasageri, precum și al numărului de mișcări de aeronave. Datele de trafic înregistrate pe parcursul întregului an 2020 indică o scădere de aproape 70 la sută, potrivit reprezentanților AIS.
„Pandemia ne-a testat și ne testează în continuare pe toți. Anul 2020 a fost o provocare fără precedent atât pentru aeroportul din Sibiu, după cum indică și cifrele la final de an, cât și pentru întreaga industrie aviatică, reprezentând totodată un șoc major pentru întreaga economie. Pentru anul 2021, vom face tot ceea ce este necesar pentru a sprijini operatorii aerieni în reluarea operațiunilor de la Sibiu, ne vom proteja angajații și vom lua în continuare toate măsurile pentru a asigura pasagerilor noștri siguranța călătoriilor“, a subliniat Marius Ioan Gîrdea, directorul general al Aeroportului Internațional Sibiu.
Cifrele dezastrului
Astfel, în anul 2020 numărul total de pasageri în trafic a fost de 227.838 pasageri, din care 226.154 pasageri îmbarcați – debarcați pe cursele de transport aerian comercial, cu o scădere de 69,37 la sută, față de anul 2019, când a fost înregistrat un număr total de 743.872 pasageri. Numărul total de pasageri în trafic include toți pasagerii înregistrați în trafic pe Aeroportul Internațional Sibiu pe cursele de transport aerian comercial, tranzit și alte mișcări.
În ceea ce privește numărul total de mișcări de
aeronave, în anul 2020 acesta a fost de 3.434, din care 2.624 mișcări curse
comerciale, înregistrându-se un număr semnificativ redus al acestora, respectiv
59,67%, față de 8.514 total mișcări în anul 2019.
Ajutorul de stat, singura scăpare
„În perioada imediat următoare, respectiv primul trimestru al anului 2021, tendința operatorilor aerieni este în continuare una de optimizare a rețelei de rute și a frecvențelor de operare la aeroportul din Sibiu, în contextul pandemiei de COVID-19. Reamintim pe această cale faptul că, pentru a atenua efectele negative asupra traficului aeroportului sibian, a fost dezvoltată o schemă de ajutor de stat accesibilă în acest moment tuturor operatorilor aerieni interesați ca mecanism de susținere a reluării operațiunilor aeriene la Aeroportul Internațional Sibiu“, menționează reprezentanții Aeroportului.