vineri, 8 ianuarie 2021

Publicat la 1/08/2021 09:00:00 a.m. de

La Copșa Mică, Moș Crăciun a ajuns și marți 5 ianuarie

 

Asociația Tăşuleasa Social, care dezvoltă proiectul Via Transilvanica, a revenit săptămâna aceasta la Copșa Mică. Cu camionul. A făcut fericiți toți copiii înscriși la grădiniță și la școală – până la clasa a 8-a inclusiv. Chiar dacă au trecut sărbătorile de iarnă, la Copșa Mică a venit Moș Crăciun. A fost întârziat puțin de pandemie. 

Voluntarii Asociației Tășuleasa Social au derulat, la fel ca în ultimii 18 ani, proiectul „Camionul de Crăciun“. Au fost distribuite pungi de cadouri în mai multe județe, între care și Sibiu. „Şi în acest an, prietenii noștri de la Tăşuleasa Social ne-au adus cadouri. Proiectul Camionul de Crăciun a fost derulat şi în acest an, cu toate că condițiile impuse de pandemie l-au întârziat puțin. Camionul a sosit în oraș în data de 5 ianuarie, fiind descărcat de voluntari de la Tăşuleasa Social, de la Autoklass şi de către pompierii voluntari din orașul nostru. Primarul orașului mulțumește tuturor celor implicați în acest proiect pentru organizare şi efortul depus“, transmit reprezentanții Primăriei Copșa Mică.

Pachetele au fost distribuite către toți copii înscriși la şcoală, începând de la grădiniță până la clasa a VIII-a inclusiv. 


„La Tășuleasa Social, timp de 18 ani, Crăciunul vine cu „camioanele”. Când o acțiune are deja o vechime așa lungă, ea devine parte din viața noastră.

Anul acesta, cu cei 3267 de copii din județul Sălaj, pe care îi vom vizita, aproape toți copiii din zona rurală, județul Sălaj au primit un cadou de la noi de-alungul anilor.

Camionul de Crăciun întâlnește și Via Transilvanica, celălalt proiect important Tășuleasa Social, asta însemnând că toți copiii care locuiesc în Geoparc Platoul Mehedinti, adică 2540 și 2696 de copii din 9 comunități a județului Suceava, se vor bucura de asemenea de cadourile Camionului de Crăciun.

1060 de copii din județul Sibiu și 1700 de copii din județul Cluj vor primi din nou un cadou. 10.216 copii din județul Bistrița Năsăud, în 28 decembrie vor primi câte un cadou de la Moșu din Camionul de Crăciun, acțiune organizată în parteneriat cu asociația Johanniter-Unfall-Hilfe e.V., Johanniter-Weihnachtstrucker cel mai vechi partener al asociației noastre.

Camionul de Crăciun este acțiunea care a crescut mare organizația noastră, învățându-ne cum să ne organizăm și să gândim proiecte grandioase. Cu ajutorul acestuia am creat unul din cele mai importante proiecte și anume “Ziua bună! Ziua voluntarilor mici”. Copiii care primesc cadouri vor fi invitați să participe anul care vine la acest proiect, ce împlinește deja 6 ani.

Mulțumim că ne sunt alături din nou, și în acest an, partenerilor: Autoklass | Official Home of Mercedes-Benz, Blăjeana S.R.L. și Datacor Running Team!“, transmite Asociația Tășuleasa Social, într-o postare de la finalul anului, pe pagina de socializare.



    Trimite prin e-mail