Hotărârea care stabilește nivelul salariului minim garantat în plată pentru 2021 la 2.300 lei a fost aprobată, ieri, în ședința de Guvern.
Față de anul trecut, creșterea este de 3,1 procente, de la 2.230 lei, adică de 70 de lei în sumă brută, ceea ce reprezintă un compromis între solicitările patronatelor și cele ale sindicatelor, potrivit ministrului Muncii, Raluca Turcan.
Cale de mijloc
Raluca Turcan a mai menționat că, împreună cu partenerii sociali, Executivul de la București intenționează să ajungă cât mai curând la un acord în scopul definitivării formulei de creștere a salariului minim pentru o perioadă de cel puțin patru ani. „Am ajuns la această decizie în încercarea de a găsi o cale de mijloc, realistă și corectă, între punctele de vedere divergente ale patronatelor și sindicatelor. Astfel, în cursul consultărilor, patronatele solicitaseră înghețarea salariului minim în 2021, iar sindicatele propuseseră o creștere până la 2.400 lei. Ne propunem ca, pe parcursul acestui an, să definitivăm un cadru legislativ stabil și predictibil pentru stabilirea salariului minim. Am avut deja o primă serie de discuții pe acest subiect cu partenerii sociali, iar obiectivul nostru comun rămâne acela de a încheia un acord, până la jumătatea acestui an, pentru a definitiva formula de creștere a salariului minim pentru o perioadă de cel puțin patru ani“, a mai declarat Turcan. (A. L.)