În aceste zile se împlinesc 25 de ani de când doi medieşeni au cântat la Nashville, capitala mondială a muzicii country. Este vorba de Michael Gerts şi Erhard Huegel, care au debutat muzical în formaţiile Paragraf şi Rocky.
Mircea HODÂRNĂU
După ce s-au stabilit în
Germania, Mike şi Erhard au părăsit trupa „Rocky 3” în anul 1991, acceptând oferta formaţiei americane Cripple
Creek Band, având un succes considerabil în Europa, abordând genul country. Cu
acest proiect, cei doi medieşeni au cântat şi în Statele Unite ale Americii, la
Nashville, Grand Ole Opry, în cazinourile din Arizona şi Las Vegas.
După
vizita la Nashville a formaţiei şi apariţia
pe „scândurile sfinte” de la Grand
Ole Opry,
cariera medieșenilor Michael Gerts şi Erhard Huegel a prins elan
Au făcut senzație
De aproape un secol, Grand Ole Opry este scena unde se organizează săptămânal un concert de muzică country, bluegrass și gospel unde se reunesc cele mai mari vedete ale genului, începând încă din noiembrie 1925. Grand Ole Opry, un adevărat simbol al Americii şi una dintre principalele atracţii din Nashville, statul Tennessee, este renumit în întreaga lume prin aceea că reușeşte să creeze o atmosferă unică pentru publicul de toate vârstele. Este numit „leagănul muzicii americane” şi „cea mai faimoasă scena muzicală din ţară”.
Medieşenii noştri au fost prezentaţi de Little Jimmy Dickens, seniorul spectacolului. Dickens era moderatorul emisiunii încă din anul 1948 şi a fost inclus în Country Music Hall of Fame în 1983.
Cu toate că regula de aur pe legendara scenă de la „Grand Ole Opry” din Nashville este ca fiecare formaţie să cânte doar o singură piesă, cei de la Cripple Creek Band au fost rugaţi să cânte două melodii la „Mecca of country music” pentru cei peste 80 de milioane de ascultători ai postului de radio WSM-AM, stația care transmite în direct spectacolul în fiecare vineri seara. Formaţia a cântat melodiile „Judgement Day” şi „Missing My Lady”.
A doua zi, formaţia a fost invitată să participe la show-ul de televiziune al legendarului Charlie Daniels, acesta având doar cuvinte de laudă despre prestaţia formaţiei.
Rampă de lansare
Trupa a avut un fan-club foarte mare, care edita lunar revista The Eagle, ce oferea detalii despre concertele formaţiei, cronici la albume, recomandari culinare şi promoţii pentru produsele promoţionale ale formaţiei.
După mai bine de 20 de ani de carieră, cei de la Cripple Creek Band au hotărât, în anul 2013, ca trupa să intre într-o pauză. În perioada 1991 - 2012, CCB a avut peste 1.500 de concerte atât în Europa, cât şi în Statele Unite ale Americii. Cripple Creek Band a avut plăcerea să lucreze cu producătorul elveţian Bernie Staub, care a produs materiale pentru staruri internaţionale cum ar fi Nena, France Gall, Bonfire, Udo Lindenberg, The Royal Philharmonic Orchestra, Barry Manilow, Tina Turner, Bonnie Tyler, Backstreet Boys şi Chris Norman (Smokie). Au lansat, până în anul 2012, opt albume şi un DVD împreună cu cei de la Warner Music.
chitară, vocal – Erhard Hügel
tobe – Bernie Paptistella
vioară, mandolină, chitară, vocal – Steve Olson
chitară, clape, vocal – Roland Heinl
L-au „concediat“ pe Elvis
În 1998, Elvis Presley a intrat
în Country Music Hall of Fame și este singurul artist care face parte din cinci
„Hall of Fame“-uri. Însă merită menționat că, în istoria sa de aproape un secol,
Grand Ole Opry s-a remarcat prin selecția întotdeauna riguroasă a artiștilor și
a ales întotdeauna reprezentațiile mai degrabă conservatoare, fără a le da prea
multe șanse începătorilor. Așa se face că „Regele“ a avut parte de o singură
apariție la Grand Ole Opry, pe 2 octombrie 1954, când avea doar 19 ani.
Publicul a reacționat politicos, însă fără prea mare entuziasm la strădaniile
tânărului plin de talent și energie, dar încă necopt, ce avea să devină regele
rock-ului. La final, managerul Jim Denny i-a spus impresarului lui Elvis, Sam
Phillips, că stilul acestuia nu se potrivește în program, iar viitorul
superstar a jurat să nu se mai întoarcă. Prin amestecul său original de
influențe rockabilly, country, blues și gospel, Elvis Presley dădea de fapt
naștere unui nou gen muzical, pentru care lumea încă nu era pregătită.