vineri, 5 februarie 2021

Publicat la 2/05/2021 11:40:00 a.m. de

Noul viceprimar Dan Sima, din învățământ în administrație

Municipiul Mediaș are un nou viceprimar. Este vorba despre Dan Sima, propunerea Partidului Național Liberal pentru această funcție. Acesta a fost ales de către 18 din cei 20 de consilieri locali prezenți la ședința ordinară a Consiliului Local. Dan Sima, noul viceprimar al Mediașului, are 50 de ani și a fost profesor de discipline socio-umane la Colegiul Tehnic Mediensis din Mediaș, acolo unde a predat din 1997. 

Alex PÎNTEA

Primul proiect de hotărâre înscris pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Mediaș care a avut loc vinerea trecută a fost cel cu privire la alegerea viceprimarului municipiului Mediaș. În urma votului consilierilor prezenți în Sala „Daniel Thellmann“, a fost ales în această funcție profesorul Dan Sima, propunerea Partidului Național Liberal. Acesta a avut 18 voturi favorabile și două voturi împotrivă, din totalul celor 20 ale consilierilor prezenți la ședință. Un ales local a lipsit. 

Muncă în administrație

După 24 de ani petrecuți în slujba învățământului medieșean, Dan Sima va activa în administrația publică locală. Luni, Sima și-a început oficial activitatea în funcția de viceprimar al municipiului Mediaș. „În ceea ce mă privește, am acumulat experiență în educație de 24 de ani. Asta înseamnă un lucru destul de divers, am lucrat în echipă cu oameni, cu proiecte mai ales, am implementat și manageriat proiecte. Sunt convins că la o scară puțin mai mare, pentru că vorbim de proiecte mai mari decât cele de la o școală, voi reuși să îmi aduc contribuția și să fiu un factor util în acest efort al Mediașului de a se moderniza până la urmă“, a explicat noul viceprimar.

Încredere și responsabilitate

Noul viceprimar al Mediașului spune că i s-a făcut o mare onoare prin ocuparea acestei funcții. Acesta a ținut să le mulțumească celor care i-au acordat încredere, începând cu primarul Gheorghe Roman, colegii săi din PNL și, nu în ultimul rând, tuturor medieșenilor care au avut încredere în formațiunea din care face parte.Această propunere vine ca o mare onoare pentru mine și o mare responsabilitate, dar și o dovadă de încredere pe care primarul Gheorghe Roman, colegii din organizația locală a PNL Mediaș, colegii din Consiliul Local, mi-au acordat-o și cărora le mulțumesc. Îi asigur că m-au și responsabilizat extrem de tare. Evident, această investiție de încredere nu ar fi fost posibilă dacă, la alegerile locale de anul trecut, cetățenii Mediașului nu ar fi acordat la rândul lor încredere primarului Gheorghe Roman, respectiv Partidului Național Liberal, astfel că mulțumirile mele finale se îndreaptă către cetățenii care ne-au ales“, au fost cuvintele lui Dan Sima.

Parteneriat cu Consiliul Județean

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a participat la ședința în care a fost ales noul viceprimar al municipiului Mediaș și și-a exprimat toată aprecierea pentru administrația locală. „Echipa pe care primarul Mediașului, Gheorghe Roman, a coagulat-o în jurul intereselor publice ale comunității s-a mărit - aceasta este concluzia mea de astăzi, după prima ședință a Consiliului Local Mediaș. M-am bucurat să văd prezenți, declarând susținere muncipiului, parlamentari din toate partidele politice. Este, îmi place să cred, un gest făcut din respect față de locuitori  și unul care va produce efecte concrete. Mediașul este partenerul Consiliului Județean Sibiu, asumat și demonstrat. Ne leagă proiecte comune și același stil de administrație, bazat pe corectitudine, transparență și eficiență. De altfel, acest mod de lucru a făcut posibile  investiții precum cele de apă și canal din nordul județului, varianta ocolitoare și chiar cele care, deși aflate în Sibiu, vor servi și locuitorii de pe Târnava Mare, așa cum este noul Spital Județean. Mediașul are, astăzi, cea mai mare reprezentare parlamentară, una care, dacă se va alătura eforturilor locale și județene, va contribui la dezvoltarea și bunăstarea medieșenilor“, a subliniat Cîmpean.

 Raluca Turcan, ministrul Muncii

„Mediașul, județul Sibiu, România întreagă chiar, se află în fața unor oportunități de dezvoltare cărora numai o clasă politică responsabilă și unită le poate face față cu succes. În ceea ce mă privește, am susținut toate proiectele muncipiului de pe Târnava Mare - de la centura ocolitoare și proiectul de apă și canal, până la realizarea bazinului de înot sau locuințele pentru tineri. Voi face același lucru dovedind nu doar consecvență în acțiune și încredere în administrația orașului, ci - mai important decât orice - respect pentru oameni.“

    Trimite prin e-mail