Sibienii de la Modular Plus știu să facă orice
dintr-o construcție modulară: case, școli și grădinițe, spitale, birouri, etc
Nu toată lumea a
avut de suferit din cauza crizei generate de Covid-19. Chiar dacă majoritatea
business-urilor au avut pierderi majore pe durata ultimului an, câteva
industrii se bucură de o prosperitate neegalată până în prezent. Acesta arată
că pharma și IT, rămân, atât la nivel local cât și la nivel național
principalele domenii care au înregistrat creșteri majore în cifra ce afaceri,
iar veniturile angajaților sunt peste media pieței generale.
Producția de
containere
O dată cu
perioada de autoizolare a consumatorilor, acţiunile platformelor online de
filme, ale producătorilor de pijamale precum și ale gigantului american de
comerţ Amazon au atins cele mai înalte cote pe bursa americană. Aceasta a atras,
de la sine, creșterea livărilor la domiciliu și a profitului companiilor de
curierat.
Un avânt uriaș pe piața locală a înregistrat și producția de containere. Dacă în urmă cu câțiva ani, nimeni nu vorbea despre ele și erau folosite doar pe platformele de construcții, acum găsești cel puțin unul, două, trei sau chiar mai multe în curțile spitalelor, ale școlilor sau instituțiilor militare. Sunt ideale pentru izolarea unui număr restrâns de persoane și decongestionarea activității.

Cifra de afaceri a crescut acum semnificativ și-n Europa, atât datorită adaptării anumitor servicii la pandemie, dar și pentru că, versatile, containerele nu necesită fundație clasică sau un șantier, pot fi ușor relocate și sunt din materiale pentru care se garantează calitatea.