Peste 300 de cărți au ajuns, de
curând, în biblioteca Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul
Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, în urma unei donații venite din
partea Bibliotecii „Liviu Rebreanu” din oraşul Aiud, judeţul Alba.
foto: facebook/Mitropolia Ardealului
Persoanele
aflate în arest preventiv vor putea astfel să petreacă timpul într-un mod cât
mai folositor. Donaţia a fost posibilă prin implicarea consilierului de misiune
din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, părintele Liviu Iulian Tarcău, care a adus
cărţile donate de la Aiud şi le-a oferit centrului de la Sibiu. „Mulţumim
Bibliotecii «Liviu Rebreanu» din Aiud pentru donaţia făcută şi în special
domnului director Alin Florea pentru implicarea în această activitate. Sunt
cărţi de beletristică şi vor fi folositoare celor care se află în arest
preventiv sau sunt reţinuţi pentru o anumită perioadă de timp şi au nevoie de
lectură şi alte activităţi educative”, a transmis părintele Liviu Iulian Tarcău,
într-un articol publicat pe site-ul Mitropoliei Ardealului.