Liceul Teoretic „Axente Sever“ din municipiul Mediaș
sărbătorește un secol și jumătate de la data înființării. Momentul a fost
marcat printr-un eveniment care a avut loc în sala de festivități a unității de
învățământ. În cadrul acestuia, au fost evocate momente din istoria liceului și
s-a vorbit despre personalitatea revoluționarului Ioan Axente Sever, cel care
dă numele școlii și de la a cărui naștere s-au împlinit 200 de ani pe 15
aprilie. Printre invitați s-au numărat inspectorul școlar general Monica
Munteanu, primarul Gheorghe Roman, istorici, dar și profesori ai școlii.
Oaspeții au
fost primiți de trei eleve ale liceului, îmbrăcate în port popular românesc,
maghiar și săsesc. Fiecare invitat a primit o insignă aniversară dedicată celor
150 de ani de învățământ axentist.
„Sărbătorim un secol și jumătate de educație, de tradiție, de continuitate, timp parcurs, altfel spus, 150 de ani de spirit axentist, cum ne place nouă să îi spunem. Ne-a făcut o deosebită plăcere că ne-au onorat cu prezența invitații noștri, asta deși trecem cu toții printr-o perioadă grea“, a explicat Anamaria Agîrbiceanu, directorul Liceului Teoretic „Axente Sever“.
Mesaje
În cadrul manifestării festive, istoricul Helmuth
Knall a prezentat o serie de documente și imagini de arhivă ale unității
medieșene, iar profesorii Constantin Schiau și Mihai Chiriac au realizat o
prezentare a vieții și activității revoluționarului Ioan Axente Sever, cel care
dă numele unității de învățământ. De asemenea, profesorul Mirela Maior,
absolvent al liceului medieșean, a transmis un mesaj emoționant în numele
generațiilor de absolvenți și a vorbit pe larg despre spiritul de axentist care
îl definește pe orice elev al școlii.
Sprijin pentru învățământ
Prezent la evenimentul festiv, primarul Gheorghe
Roman a vorbit despre sprijinul constant acordat unităților de învățământ din
oraș. Edilul a explicat că administrația publică locală va acorda unităților de
învățământ tot suportul de care au nevoie.
„Susțin cu toată tăria activitatea care se derulează în unitățile de învățământ din oraș. Chiar cred că viitorul nostru depinde de generațiile care vin și de modul în care ne creștem copiii. Așa că, ceea ce am făcut la Liceul Teoretic «Axente Sever», adică am susținut financiar activitatea, am făcut la fel în fiecare unitate de învățământ. Un punct important este și acela că am aplicat la programul pe fonduri europene pentru achiziționare de tablete școlar, table inteligente și tot ceea ce este cuprins în acest program“, a spus primarul Gheorghe Roman.Investiții importante
„Suntem foarte mulțumiți, deoarece, deși a fost un an extrem de greu pentru toată lumea, pot spune că Liceul Teoretic «Axente Sever» a avut un an fructuos din punct de vedere al investițiilor și al lucrărilor de reparații. După cum se poate vedea anul acesta efectiv am făcut un liceu nou, cu o clădire complet nouă în interior, inclusiv montat centrală, geamuri, zugrăvit, parchet, deci complet renovată. Cu ajutorul Primăriei Mediaș și cu implicarea Primarului Gheorghe Roman care ne-a ajutat foarte mult, putem da în folosință pentru elevii noștri un spațiu care era strict necesar, deoarece celelalte erau toate arhipline. De asemenea, în curtea liceului aleile nu au mai fost renovate de foarte mulți ani, iar acum sunt noi. Nu aveam efectiv un platou de festivități unde să putem face deschiderile și închiderile de an școlar, iar acum s-a rezolvat și asta. Pentru toate acestea mulțumim în special primarului Gheorghe Roman care a răspuns tuturor solicitărilor noastre“, declara, la sfârșitul anului trecut, Anamaria Agîrbiceanu.Școală cu vechime