miercuri, 7 aprilie 2021

Publicat la 4/07/2021 05:49:00 p.m. de

Bugetul Mediașului a fost dezbătut public, la sediul Primăriei

Municipiul de pe Târnava va avea în 2021 un buget de aproximativ 134 milioane de lei. Bugetul Mediașului a fost dezbătut public astăzi, la sediul Primăriei din Piața Corneliu Coposu. Participanţii la eveniment au avut ocazia să afle pe ce şi-a propus administraţia publică locală să cheltuie banii publici şi, în acelaşi timp, au putut face propuneri şi sugestii. Totodată, proiectului bugetului local a fost făcut public și pe pagina de internet a Primăriei Mediaș. Acesta va fi adoptat de către Consiliul Local Mediaș în cadrul unei ședințe extraordinare care va avea loc la jumătatea lunii aprilie.


În altă ordine de idei, municipalitatea a început programul de întreținere a drumurilor din 
municipiul Mediaș.
Într-o primă fază, se va derula programul de plombe asfaltice, iar ulterior cel de covoare asfaltice. Pentru realizarea acestora, vor fi alocate în bugetul local sume importante. 
GHEORGHE ROMAN | primarul municipiului Mediaș
 
„Din momentul în care condițiile meteorologice ne-au permis și stațiile de asfalt au început să funcționeze, am dat startul programului de întreținere a drumurilor. În prima etapă vom începe cu programul de plombe asfaltice, urmând ca pe parcursul anului să promovăm și programul de covoare asfaltice. În proiectul de buget am alocat sume importante pentru promovarea acestui program, dar așteptăm și ședința extraordinară a Consiliului Local în care se va aproba bugetul municipiului Mediaș pentru anul 2021.“ 
Plombe asfaltice
 
Primăria municipiului Mediaș a dat startul lucrărilor de reparații ale străzilor prin plombe asfaltice, în cadrul programului de întreținere străzi aferent anului 2021.  Zilele trecute au fost frezate zonele cu probleme de pe principalele artere din municipiu, dar și pe străzile secundare. În prima etapă, constructorul intervine cu plombe pe arterele aparținând Drumului Național 14. Este vorba despre străzile: Șoseaua Sibiului, Cloșca, Aurel Vlaicu, dar și de străzile Gării, Stadionului și Avram Iancu.
 
Se vor turna covoare asfaltice
 
Cea de-a doua etapă a programului de reparații prin plombe asfaltice va cuprinde străzile secundare care necesită remedieri, din toate cartierele municipiului. Această etapă va demara după finalizarea lucrărilor de pe arterele principale cuprinse în prima fază a programului de întreținere străzi. „Din momentul în care condițiile meteorologice ne-au permis și stațiile de asfalt au început să funcționeze, am dat startul programului de întreținere a drumurilor. În prima etapă vom începe cu programul de plombe asfaltice, urmând ca pe parcursul anului să promovăm și programul de covoare asfaltice. În proiectul de buget am alocat sume importante pentru promovarea acestui program, dar așteptăm și ședința extraordinară a Consiliului Local în care se va aproba bugetul municipiului Mediaș pentru anul 2021“, a declarat Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș.


 

    Trimite prin e-mail