Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu pune
la dispoziția populației, începând cu data de 1 aprilie, un program de
investigații pulmonare complexe, prin care pot fi depistate disfuncțiile
respiratorii. Este vorba despre pletismografia pulmonară și TLCO (Transferul
prin membrana alveolo-capilară a monoxidului de carbon).
Afecțiuni „ascunse“
Investigațiile sunt utile îndeosebi
pentru persoanele care au fost bolnave de COVID-19 și au în continuare probleme
pulmonare. „Pandemia de Covid-19 ne-a arătat cât de afectați pot fi pacienții
cu boli cronice, inclusiv pulmonare. Aceștia dezvoltă mai frecvent complicații
și forme severe de boală. De aceea, este extrem de important diagnosticul
precoce al bolilor pulmonare și începerea unui tratament care să prevină
progresia bolii. Din păcate și o parte din pacienții care se vindecă de Covid
rămân cu simptomatologie – dispnee (respirație dificilă), tuse și oboseală,
chiar la eforturi mici. Din nefericire, există persoane care dezvoltă
modificări pulmonare severe – fibroză pulmonară. De aceea, Spitalul de
Pneumologie Sibiu începe un program de investigații complexe pulmonare,
capabile să diagnosticheze aceste disfuncții”, spune dr. Lavinia Danciu, medic
primar pneumolog, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Pletismografia pulmonară
Se efectuează la indicația medicului
specialist și fac parte din testele respiratorii complexe. Este o investigație
neinvazivă care se desfășoară într-o cabină specială, cu pereți de sticlă,
prevăzută cu microfon. Astfel pacientul este permanent în contact cu cadrul
medical care efectuează investigația. În acest mod, testarea nu are riscuri și
se poate opri în orice moment dacă pacientul resimte un disconfort. Durata
testării este de aproximativ 15 minute. Contraindicațiile testării sunt starea
febrilă, hemoptizia, o afecțiune cardiacă acută. Pacientul NU trebuie să fumeze
cu 1 oră înaintea testării și să nu depună efort fizic intens cu 3 ore înainte.
Cu ce diferă e o spirometrie obișnuită?
Se pot măsura proprietățile mecanice ale
plămânului și cutiei toracice, se pot face teste de elasticitate și de
rezistență la fluxul de aer, se poate determina distribuția intrapulmonară a
aerului inspirat și a volumului de aer rezidual rămas în plămâni. Așa se poate
cuantifica mai exact severitatea disfuncției pulmonare și supraveghea cu
acuratețe rezultatul tratamentului și evoluția. Este o investigație extrem de
utilă și necesară în evaluarea pre-operatorie a cazurilor propuse pentru
chirurgie. Cu ajutorul ei se pot depista precoce bolile pulmonare restrictive
-fibrozele pulmonare primitive sau secundare altor afecțiuni, inclusiv
post-Covid, precum și bolile pulmonare obstructive – emfizemul pulmonar.
TLCO
Se efectuează în aceeași cabină ca și
pletismografia. Măsoară difuziunea monoxidului de carbon prin membrană
alveolo-capilară. Vine în completarea pletismografiei pentru diagnosticarea
fibrozelor pulmonare primitive, celor post-Covid, din bolile sistemice
(poliartrita reumatoidă, lupus, sclerodermie), sarcoidoză, hipertensiune
pulmonară și boli ale cutiei toracice – cifoscolioză.
Contra cost
Investigațiile se fac zilnic, în
cadrul Laboratorului de Explorări
Funcționale, cu programare. Fiind investigații la cerere, nu se fac prin
contract cu Casa de Asigurarări de Sănătate, ci doar contra cost. Prețul este
de 100 lei/pletismografia și 100 lei/ TLCO. Pentru programare, sunați la
tel. 0771-544.108 și 0269.210.979, int.130. De asemenea, vă puteți programa și
online, accesând link-ul http://spital-tbc.ro/programari-online/, Cabinetul
Explorări Funcționale.