Mandatul lui Aristotel Marius
JUDE la conducerea Societății Naționale de Gaze Naturale ROMGAZ a fost
prelungit cu 4 luni, prin decizia Consiliului de Administrație întrunit în
ședință, ieri, 7 aprilie.
„Consiliul de Administrație al
S.N.G.N. Romgaz S.A., întrunit în ședința din data de 7 aprilie 2021, prin
Hotărârea nr. 29/07.04.2021, a aprobat prelungirea mandatului de Director General
acordat Domnului Aristotel Marius JUDE pentru o perioadă de 4 luni, începând cu
data de 13 aprilie 2021. Amintim faptul că Domnul Aristotel Marius JUDE a fost
numit în funcția de Director General al S.N.G.N. Romgaz S.A. prin Hotărârea
Consiliului de Administrație nr. 11/12.02.2021, pentru un mandat provizoriu de
2 luni, începând cu data de 13 februarie 2021.
Consiliul de Administrație al
S.N.G.N. Romgaz S.A., întrunit în ședința din data de 7 aprilie 2021, prin
Hotărârea nr. 30/07.04.2021, numeşte în funcţia de Director Economic pe Domnul Răzvan
POPESCU pentru o perioadă de 4 luni, începând cu data de 14 aprilie 2021“,
informează SNGN Romgaz.