vineri, 21 mai 2021

Publicat la 5/21/2021 11:09:00 p.m. de

Medieșenii au ocazia să își verifice starea de sănătate la cortul Auxila

Școala Postliceală Auxila, în parteneriat cu Primăria Mediaș, desfășoară și anul acesta acțiuni de evaluare a stării de sănătate a populației. Astfel, elevii școlii, însoțiți de cadre didactice, vor măsura gratuit tensiunea arterială, pulsul, glicemia sau greutatea cetățenilor din cartierele orașului, dar și din satul aparținător Ighișu Nou.
 
 
La sfârșitul săptămânii trecute, cortul Auxila a fost prezent în zona centrală a municipiului, în Piața Regele Ferdinand I. Toate persoanele care au trecut prin zona respectivă au avut ocazia să vadă cum stau cu sănătatea, să afle ce tensiune arterială au, ce valori înregistrează glicemia, pulsul sau greutatea.
 
Până în septembrie 
„Ne-am dorit ca, în cadrul acestei săptămâni în care ne aflăm, Săptămâna Națională a Voluntariatului, să debutăm și noi cu această acțiune tradițională a școlii. Și în acest an, în parteneriat cu Primăria Mediaș și Asociația Mediaș 750, desfășurăm această acțiune. Pe parcursul verii, până în luna septembrie, ne vom afla în toate cartierele municipiului Mediaș și a satului aparținător Ighișu Nou. Vom măsura funcțiile vitale, practic starea de sănătate a populației. Bineînțeles că nu aveam pretenția că desfășurăm un studiu științific. De asemenea, în zilele caniculare, ne vom constitui în cort de hidratare și vom sprijini persoanele care vor trece prin  zona în care ne vom afla la momentul respectiv”, anunță Viorel Pasc, directorul Școlii Postliceale Auxila Mediaș.
Parteneriat cu Primăria
 
La acțiunea organizată de Școala Postliceală Auxila a fost prezent și primarul Gheorghe Roman, care i-a felicitat pe voluntari. Municipalitatea este de la început partener în acest proiect care vizează starea de sănătate a populației.
Acțiunea de măsurare a stării de sănătate a populației va continua până la finalul lunii septembrie, în fiecare zi de joi, în intervalul orar 13.00-19.00.
 
Calendar
 
Cortul Auxila va fi prezent în toate cartierele orașului și în satul aparținător Ighișu Nou. Astfel, el va fi amplasat în cartierul Vitrometan, pe strada Blajului, în zona magazinului Konsta Splendid, iar săptămâna viitoare în cartierul Gura-Câmpului, pe strada 1 Decembrie, la intersecția cu strada Clujului. Pe 3 iunie, cortul va fi din nou în cartierul Vitrometan, pe strada Blajului, în zona magazinului Profi, pe 10 iunie în centrul istoric în zona Centrului Cultural Casa Schuller, iar o săptămână mai târziu, în zona bisericii ortodoxe de pe strada Calafat. În continuare, pe 24 iunie, cortul Auxila ajunge la Complexul vechi din cartierul Gura-Câmpului, pe 1 iulie în zona centrală, pe strada Mihai Eminescu, peste încă o săptămână în zona gării, iar apoi din nou în Vitrometan, la magazinul Konsta Splendid de pe strada Blajului. Următoarele locații vor fi: Losteria Papageno de pe strada 1 Decembrie, magazinul Konsta Splendid din cartierul După-Zid, Piața Regele Ferdinand I, magazinul Profi de pe strada Blajului, complexul vechi din Gura-Câmpului și din nou Centrul Cultural Casa Schuller. În fine, în luna septembrie, cortul poate fi găsit pe strada Calafat din cartierul Vitrometan, în zona magazinului Transilvania de pe strada Mihai Eminescu, la gară și în stația de autobuz din satul aparținător Ighișu Nou.

 GHEORGHE ROMAN | primar
 
„De câțiva ani, Școala Postliceală Auxila desfășoară această acțiune și sigur că tot ce fac vine în sprijinul populației. Primăria Mediaș este și în acest an partener, iar eu spun că este un partener serios. Nu pot decât să le mulțumesc pentru ceea ce fac și să le urez mult succes în continuare!“
    Trimite prin e-mail