luni, 10 mai 2021

Publicat la 5/10/2021 04:27:00 p.m. de Anonim

Nicolae Neagu: 10 Mai, filă importantă din istoria țării noastre, cu valențe istorice incomensurabile




Senatorul liberal Nicolae Neagu a reamintit tripla semnificație a zilei de 10 mai pentru români, subliniind că trebuie să acordăm importanța cuvenită acestei sărbători naționale.
"«Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare ..., suntem o națiune liberă și independentă» declara Ministrul Afacerilor Externe - Mihail Kogălniceanu în 9 mai 1877. 
Celebrarea zilei de 10 mai,  cunoscută ca fiind "Ziua Regalității" este strâns legată de tripla semnificație pe care o are această zi:
- 10 mai 1866 a fost ziua încoronării ca domnitor al României a Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen
- 10 mai 1877-  ziua în care domnitorul Carol proclama Independența de stat în urma adoptării rezoluției celor două camere din 9 mai 1877, marcând astfel independența țării față de Imperiul Otoman 
- 10 mai 1881 a fost data la care este încoronat Carol I, ca primul rege al României și România devenea regat
Au fost și perioade de-a lungul istoriei,când ziua de 10 mai, a fost sărbătorită ca fiind Ziua națională a României (1866-1916 și 1918-1947). 
10 Mai devine zi de sărbătoare națională odată cu adoptarea Legii 103/2015, și rămâne o filă importantă din istoria țării noastre, cu valențe istorice incomensurabile. 
La toate aceste evenimente politice au contribuit oamenii de stat din acele timpuri, care prin viziunea, faptele și puterea lor de decizie, au adus fiecare o contribuție majoră la integrarea și recunoașterea națiunii române pe scena politică internațională. 
Acest lucru trebuie să ni-l reamintim, cu fiecare ocazie, acordându-i importanța cuvenită și fiind la rândul nostru, astăzi, pilonii de construcție ai unei Românii care are un viitor european, la care să fim mândri că putem și noi contribui", a precizat parlamentarul sibian, într-o postare pe pagina sa de socializare.
    Trimite prin e-mail