miercuri, 26 mai 2021

Publicat la 5/26/2021 05:16:00 p.m. de

Programul „Anii Drumeției” a fost lansat oficial

Marți a avut loc lansarea oficială a programului „Anii Drumeției”, inițiat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană pentru Turism Sibiu, cu scopul de a promova ecoturismul în județul Sibiu.
 
 
„Una dintre cele mai importante componente ale acestui program o reprezintă implicarea comunităților locale: administrații și instituții publice, operatori privați din turism, puncte gastronomice locale. De asemenea, ne propunem să încurajăm inițiative care întrezăresc odată cu acest demers o oportunitate și dezvoltă servicii specifice acolo unde acestea lipsesc.
Ne-am bucura enorm să descoperim și să încurajăm inițiative noi, reprezentând astfel pentru ele un început de drum, la fel cum ele se vor alătura unui nou început al județului Sibiu – un început care marchează timpul petrecut în natură, în familie, călătoriile lente, alegerea unor variante sustenabile de turism și gastronomie”, a explicat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
 
Obiective
 
Principalele obiective ale Programului „Anii Drumeției” vizează evaluarea traseelor turistice existente în momentul de față în județul Sibiu, identificarea de trasee noi, omologarea și introducerea acestora în circuitul turistic. În cadrul proiectului vor fi realizate standarde de refacere a infrastructurii care vor fi aplicate la nivelul întregului județ. Sunt incluse aici standarde unitare cu privire la marcare, signalistică, infrastructură și intervenții specifice pe trasee, în funcție de specificul zonei în care se află. Aceste măsuri vor fi implementate cu sprijinul Serviciului Salvamont și al altor instituții aflate în subordinea Consiliului Județean.
„Toate obiectivele noastre gravitează în jurul sporturilor practicabile în județul Sibiu în funcție de sezon. Totodată, căutăm sporirea gradului de atractivitate și acces la informații. Vom amenaja zone de belvedere, cu panouri de informare în care vom integra informații despre zonele naturale protejate, dar și detalii despre floră și faună. Vom realiza o platformă online menită să promoveze ecoturismul în județul Sibiu, care va oferi utilizatorilor o experiență prietenoasă prin care își vor putea planifica călătoria în funcție de activitățile preferate”, anunță Sergiu Olteanu, manager de proiect.
    Trimite prin e-mail