„Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția Cultură, Învățământ, Sănătate, Tineret, Sport, Turism, Relații Publice și Relația cu ONG, a început pregătirile pentru ediția din acesta an a tradiționalului festival „Mediaș, Cetate Medievală –Târg de Meșteșuguri Vii“.
Manifestarea, aflată la cea de-a XVII-a ediție, va avea loc în perioada 9-11 iulie 2021, la Hanul Greweln.
Organizatorii au pregătit și de această dată un program variat, din care nu vor lipsi tradiționala paradă a costumelor, ateliere interactive, dansuri și muzică medievală, demonstrații de luptă, dar și multe alte surpriză.
Ca și la ediția precedentă, ordine cavalerești din întreaga țară își vor așeza tabăra în zona de agrement Greweln, acolo unde se va desfășura și tradiționalul târg de meșteșuguri vii.“, transmite Primăria Municipiului Mediaș, într-o postare pe rețeaua de socializare.