Aeroportul
Internațional „Avram
Iancu” Cluj anunță astăzi lansarea a patru noi destinaţii de vacanţă spre Grecia
şi Italia, respectiv Mykonos, Zakynthos, Creta – Chania şi Catania – Sicilia, operate de către compania aeriană Wizz Air, în sezonul de vară 2021.
Dacă în ultimii
ani, pasagerii au mai avut ocazia să călătorească spre Creta – Chania şi
Zakynthos, prin intermediul zborurilor charter, Mykonos şi Catania – Sicilia reprezintă noutăţi absolute pentru
aeroportul clujean.
Aeroportul
Internaţional „Avram Iancu” Cluj se află printre
primele 5 baze ale companiei Wizz Air de pe care se lansează zboruri spre noua
destinaţie de vacanţă, Mykonos, operată începând din 11 iunie, cu două frecvențe pe săptămână, în zilele de luni și vineri.
De asemenea, și zborul spre Catania – Sicilia este operat în premieră începând
din 12 iunie și reprezintă a șasea destinație din Italia spre care va zbura
Wizz Air din Cluj-Napoca, după Milano, Veneția, Roma, Bologna și Bari. Zborul
va fi operat în zilele de marți și sâmbătă, respectiv cu două frecvențe pe
săptămână.
Cele
patru noi zboruri directe sunt disponibile
spre vânzare și vor fi operate conform programului din tabelul următor:
Destinația |
Debut
rută |
Zile
de operare |
Program
de operare |
|
Mykonos |
11
iunie 2021 |
Luni și Vineri |
CLJ
15:00 JMK 20:45 |
JMK
16:55 CLJ
22:40 |
Zakynthos |
12 iunie 2021 |
Marți
și Sâmbătă |
CLJ
19:00 ZTH
21:25 |
ZTH
20:55 CLJ
23:20 |
Creta-Chania (CHQ) |
Sâmbătă |
CLJ
07:10 CHQ
09:50 |
CHQ 09:20 CLJ
12:00 |
|
Catania
- Sicilia (CTA) |
Marți
și Sâmbătă |
CLJ 13:40 CTA 15:20 |
CTA 14:50 CLJ 18:30 |
Observație:
Orarul de zbor reprezintă orele locale de aterizare/decolare şi poate suferi
modificări
Creșterea operațiunilor de zbor
desfășurate de către Wizz Air, precum și noutățile pe care acest operator le
aduce rețelei de rute disponibile pe Aeroportul Internațional „Avram
Iancu” Cluj, răspunde necesităților de conectivitate ale pasagerilor și
oferă opțiuni atractive de călătorie la prețuri accesibile.
Pasagerii Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj au acum
posibilitatea de a călători spre aproximativ 35 de destinaţii oferite de către
operatorii aerieni, care demonstrează încă o dată opțiunea fermă de a-şi dezvolta
bazele operaționale existente la Cluj-Napoca, iar în următoarele două luni se
vor mai adăuga spre operare aproximativ 20 de rute, care urmează a fi lansate
şi/sau reluate spre operare.