marți, 20 iulie 2021

Publicat la 7/20/2021 10:13:00 a.m. de

„Anotimpul de mijloc“, la Mediaș

Medieșeanca Iulia Anamaria Ghidiu și-a lansat al doilea volum de poezii. Tânăra stabilită la Cluj-Napoca și-a prezentat la sfârșitul săptămânii trecute cartea „Anotimpul de mijloc“, o metaforă pentru o viață trăită în echilibru. 


Lansarea cărții a avut loc la un local din oraș, a fost moderată de scriitoarea Emilia Poenaru Moldovan și a cuprins totodată și un moment muzical cu Grupul Balada. 
„Este al doilea volum al meu de poezie, pe care l-am lansat în orașul natal, Mediaș. Este o metaforă pentru o viață trăită în echilibru, acesta este practic «Anotimpul de mijloc», un al cincilea anotimp îmi place mie să spun, pe lângă cele patru cu care suntem deja obișnuiți. Este un volum de poezie apărut la Editura Colorama din Cluj-Napoca în colecția de poezie a Cercului literar de la Cluj condus de Emilia Poenaru Moldovan, unde mă bucur și eu să activez. Prefața volumului a fost semnată de Victor Constantin Măruțoiu, poet clujean și referent cultural, conducătorul Cenaclului studențesc Vox Napocensis, al Casei de Cultură «Dumitru Fărcaș» din Cluj-Napoca. După acest volum, cel mai probabil, pentru mine va urma un volum de cronici literare, tot la Cluj Napoca“, a mărturisit Ghidiu.
    Trimite prin e-mail