luni, 5 iulie 2021

Publicat la 7/05/2021 01:17:00 p.m. de

Dialog pe proiecte de anvergură, la Mediaș

Ministrul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice, Attila Cseke, s-a întâlnit la Mediaș cu primarul Gheorghe Roman, pentru a discuta despre stadiul lucrărilor care se derulează în municipiul de pe Târnava Mare, dar și despre proiectele pentru care a fost solicitată finanțare. Oficialul guvernamental a vizitat șantierul bazinului de înot aflat în construcție pe strada Blajului din cartierul Vitrometan și a participat la o întâlnire care a avut loc la sediul Primăriei Mediaș.

Ministrul Dezvoltării și primarul Mediașului 
au dezbătut proiecte curente, dar și planuri de viitor

Ministrul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice, Attila Cseke, a fost prezent zilele trecute în județul Sibiu. Mediașul a fost și el pe agenda vizitelor, iar oficialul s-a întâlnit cu edilul-șef Gheorghe Roman și a inspectat șantierul bazinului de înot din cartierul Vitrometan. „Am avut plăcere de a mă întâlni vineri la Mediaș cu domnul Attila-Zoltán Cseke, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Cu acest prilej am discutat despre stadiul lucrărilor care se derulează la Mediaș prin ministerul pe care-l conduce, dar și despre proiectele noi pe care le-am transmis spre finanțare la Ministerul Dezvoltării. M-a bucurat mult deschiderea de care a dat dovadă cu privire la orașul nostru și îmi exprim speranța ca vom reuși să facem investiții importante pentru Mediaș și prin fonduri guvernamentale. Le mulțumesc pentru susținere și implicare atât deputatului Zacharie Benedek, cât și lui Orosz Csaba, președintele UDMR Sibiu“, a declarat Roman.
 
Proiecte importante
 
Municipiul Mediaș are în prezent mai multe proiecte aflate în derulare cu fonduri guvernamentele. Este vorba despre construirea bazinului de înot din cartierul Vitrometan, de realizarea rețelelor de apă și canalizare pluvială pe mai multe străzi din cartierul Automecanica, echipare tehnico-edilitară în cartierul Gloria, dar și amenajarea unui drum zonă industrială nepoluantă pe strada Aurel Vlaicu. De asemenea, alte proiecte aflate în diferite stadii se referă la construcția de blocuri de tip ANL pe strada Gheorghe Lazăr, construcția unei săli de sport la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“, construirea unei baze sportive tip 2 la Școala Gimnazială nr. 7, dar și alte proiecte care urmează să fie analizate și evaluate.

 
Bazinul prinde contur
 
La sfârșitul lunii aprilie au început lucrările la bazinul de înot didactic din cartierul Vitrometan. Acesta va fi construit pe o suprafață de aproximativ 3.200 metri pătrați în următoarele zece luni și jumătate pe strada Blajului din cartierul Vitrometan, în curtea Școlii Gimnaziale „Constantin Ioan Motaș“. Amplasamentul viitorului bazin a fost predat de Primăria Mediaș către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Adminsistrației, iar valoarea acestui proiect se ridică la aproximativ 7,5 milioane de lei. „După mulți ani de așteptare, în sfârșit putem spune că această lucrare prinde contur. Consider că este o investiție extrem de utilă pentru copiii noștri, pentru că până la urmă este vorba despre un bazin de înot școlar, unul în care îmi doresc să vină cât mai mulți copii și sigur că după-amiaza pot să vină și medieșenii care doresc să practice acest sport sau, mai bine spus, acest tip de mișcare. Îmi doresc ca lucrările să decurgă normal și, așa cum prevede contractul, să fie finalizate la timp“, a spus Gheorghe Roman. 
ATTILA CSEKE | ministrul Dezvoltării
 
„La Mediaș, în cartierul Vitrometan, se construiește un nou bazin de înot didactic. Investiția în valoare de aproape 10 milioane de lei va fi finalizată în vara anului 2022. Bazinul standard, de dimensiunile 25-12,5 m, va avea 5 culoare de înot și va putea fi folosită de două clase de elevi simultan. Va fi dotată cu vestiare, dușuri și punct de prim ajutor. În afara orelor, bazinul va fi deschis publicului larg.“
    Trimite prin e-mail