joi, 15 iulie 2021

Publicat la 7/15/2021 09:03:00 a.m. de

Investiția din Vasia, gata în octombrie

Lucrările de infrastructură ce se desfășoară în cartierul Vasia vor continua în următoarele trei luni, a anunțat primarul Mediașului, Gheorghe Roman. În ultimele zile, conducerea primăriei s-a întâlnit cu locatarii din zonele afectate de lucrări, dar și cu reprezentanții firmei care trebuie să ducă la bun sfârșit investiția începută pe străzile din cartier. Din punctul de vedere al edilului-șef, lucrările se desfășoară în condiții optime, astfel că acestea se vor încheia până la jumătatea lunii octombrie.
M-am întâlnit cu reprezentanții firmei care derulează investiția în cartierul Vasia. Din punctul meu de vedere, această investiție, în momentul de față, se derulează în condiții optime. Am avut întâlniri și cu medieșenii care locuiesc în zonă și mă bucură să văd că majoritatea dintre ei sunt mulțumiți de ceea ce se întâmplă în cartier. Apreciez că lucrările se vor finaliza până la jumătatea lunii octombrie“, a precizat Roman.


În această săptămână, pe strada George Topârceanu, zona din spatele blocurilor, se execută lucrări la canalizarea pluvială și reabilitarea sistemului rutier, inclusiv amenajarea de parcări. 
    Trimite prin e-mail