vineri, 30 iulie 2021

Publicat la 7/30/2021 07:21:00 a.m. de Anonim

Nicolae Neagu: Imnul României ne oferă curajul și înțelepciunea de a construi pentru România un viitor pe care să-l lăsăm ca o prețioasă moștenire generațiilor tinere



Păstrat mereu în suflet și intonat cu mândrie la fiecare ceremonie, "Deșteaptă-te române" a fost cântat oficial pentru prima dată, la data de 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea, a reamintit senatorul PNL Sibiu Nicolae Neagu.

"Insuflând încă din 1848 sufletele românilor cu puternice sentimente patriotice, imnul României ne  oferă și astăzi curajul și înțelepciunea de a construi pentru România un viitor pe care să-l lăsăm ca o prețioasă moștenire generațiilor tinere. 

De ziua Imnului Național – la Sibiu, pentru o nouă generație de tineri ofițeri a avut loc astăzi, în Piața Mare, ceremonia de acordare a primului grad de ofițer, în prezența Ministrului Apărarii Naționale Nicolae Ciucă, Ministrului Muncii Raluca Turcan, a șefului Statului Major al Forțelor Terestre, gl. Mr. Iulian Berdilă, a doamnei primar Astrid Fodor, a președintei CJ Sibiu Daniela Câmpean și a reprezentanților administrației locale.

Sub titulatura onorifică 'Regele Mihai I -100', cei 291 absolvenți au pornit încrezători pe drumul unei cariere pe care și-au ales-o din dorința de a ne reprezenta, oriunde în lume, în misiunile în care vor fi trimiși. Cu toții își doresc  o carieră militară de excepție. Indiferent de ministerul în care vor profesa, cu siguranță  își vor reprezenta cu mândrie, cadrele militare care le-au fost mentori și care, cu succes, au reușit să le insufle pe parcursul anilor de studii dragostea pentru cariera militară.  

Adresez cu acest prilej felicitările mele conducerii Academiei Forțelor Terestre 'Nicolae Bălcescu' din Sibiu și cadrelor, care profesează în această instituție remarcabilă, pentru rezultatele învățământul militar de elită de la Sibiu și pentru excepționala organizare a acestui eveniment. 

Rezultatele generațiilor de ofițeri școlite aici, la Sibiu, fac ca această prestigioasă instituție să fie recunoscută astăzi, nu doar în țară, ci și în afara granițelor. 

Mult succes, sănătate și putere de muncă absolvenților Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" Sibiu - promoția 2021 'Regele Mihai I-100'!" este mesajul transmis de parlamentarul sibian cu prilejul ZIlei Imnului Național și a ceremoniei de absolvire a studenților infanteriști.

    Trimite prin e-mail