vineri, 20 august 2021

Publicat la 8/20/2021 09:35:00 a.m. de

Cros de noapte, astăzi, pe aleile Muzeului Astra din Sibiu

Sibiul găzduiește în această seară, pe aleile Muzeului Astra, „cel mai frumos cros de noapte“ din țară


GLS Night Cross Challenge, crosul nocturn desfășurat anual în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, revine anul acesta cu cea de-a 7-a ediție. „Suntem tare bucuroși să ducem mai departe tradiția crosului de noapte de la Sibiu și suntem recunoscători autorităților locale pentru sprijinul oferit an de an, precum și noului nostru partener principal, GLS România, cu ajutorul căruia punem Sibiul în mișcare. Preconizăm o ediție plină de surprize frumoase și multă energie pozitivă“, transmite Daniel Troancă, directorul tehnic al competiției.
 
Program concurs
 
Vineri, 20 august, cu mic, cu mare, pasionații de alergare vor lua startul ineditului cros nocturn.  Participanții, înscriși la categoriile Hobby și Avansați, vor avea de parcurs una, respectiv două ture a câte 4,5 km în interiorul Muzeului, traseul fiind complet asfaltat și marcat la fiecare kilometru. Nu va lipsi atmosfera de sărbătoare animată de muzică bună și jocuri de lumini.

Anul acesta, Cursele copiilor au fost reluate, așadar cei mici sunt așteptați să ia startul începând cu ora 20.00 la următoarele categorii de concurs:
1. 500 m, categoria 5-7 ani feminin şi masculin
2. 1000 m, categoria 8-10 ani, feminin și masculin
3. 1300 m, categoria 11-13 ani, feminin și masculin

Cursele de adulți vor începe de la ora 21.00 după cum urmează:
1. Avansați cursa 9 km – ora 21:00
2. Hobby cursa 4.5 km – ora 22:15
 
22 de categorii
 
Toți concurenții care termină cursa vor primi medalii de finisher. Se vor acorda ocupanților locurilor I, II și III la cele 22 categorii masculin și feminin, câte o cupă personalizată, diplome și premii-surpriză. Mai mult, primele cinci locuri ale categoriei Avansați - open, masculin și feminin, la cursa de 9 km, vor fi recompensate cu premii în bani.
Evenimentul este organizat de Asociația CAB Sport, cu sprijinul Muzeului ASTRA și Decathlon, având ca partener principal GLS România. Acțiunea este cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Sibiu şi de Consiliul Judeţean Sibiu și se află înscris pe Agendele Sportive ale Municipiului și ale Județului Sibiu 2021. (M. S.)
    Trimite prin e-mail