marți, 31 august 2021

Publicat la 8/31/2021 02:57:00 p.m. de

Niciun test COVID pozitiv la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), derulat în perioada 20-29 august 2021, s-a desfășurat în condiții sanitare speciale, iar accesul publicului la evenimente a fost permis în baza certificatului de vaccinare, a dovezii trecerii prin boală sau a unui test negativ. În spațiile special amenajate au fost scanate și validate aproximativ 6.000 de certificate digitale.
 

Preocupați de siguranța spectatorilor și a artiștilor invitați, organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu au impus o serie de norme suplimentare față de cele prevăzute de legislația în domeniu și s-au bucurat de sprijinul și de expertiza specialiștilor Direcției de Sănătate Publică Sibiu.

„Ne bucurăm să putem numi organizarea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu un succes! Accesul la evenimentele organizate în spații închise s-a efectuat în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, prin triaj epidemiologic, fiind puse la dispoziție 3 puncte de testare dedicate participanților la spectacolele FITS 2021. Cu toate acestea, nu a fost identificat nici un caz pozitiv în cele 3 spații de testare, ceea ce înseamnă că avem un public responsabil. Bineînțeles, accesul a fost posibil și pentru persoanele vaccinate complet împotriva SARS-CoV-2 sau cele vindecate după infectarea cu COVID-19. Ne dorim să ajungem la un procent cât mai mare de populație imunizată, pentru ca astfel de evenimente frumoase să se poată desfășura mai des în județul nostru, în condiții de siguranță. Conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii noului coronavirus revine fiecăruia dintre noi, pentru a sprijini eforturile autorităților în lupta pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19”, a declarat Col. Dr. Daniel Chelcea, director executiv DSP Sibiu.
Festivalul care a readus lumina în oraș
 
Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a fost cea mai complexă ediție derulată până în prezent, cu peste 600 de evenimente, peste 2.000 de artiști din 38 de țări și cu trei dimensiuni – fizică, hibridă și online. 
„Faptul că a fost un impact atât de mare asupra publicului, faptul că a fost un entuziasm cu totul și cu totul aparte, dar că s-au respectat toate măsurile pe care le-am solicitat este o certitudine că frumosul, dialogul, creația, miracolul, fac bine omului. De asemenea, formula de a prezenta live spectacole este benefică, nu prezintă riscuri în condițiile respectării unor norme sanitare stricte, iar noi avem nevoie de această întâlnire. Am reușit să aducem lumina în acest oraș, după o perioadă în care am fost închiși. Este cea mai mare bucurie pe care Festivalul de la Sibiu a putut să o facă. Am învățat împreună să fim cu picioarele pe pământ în așa fel încât să putem răspunde tuturor provocărilor prin care am trecut, găsind soluții. Primind iubirea pământului, cu posibilitatea de a mângâia stelele, ne dorim să luăm energia, lumina și puterea lor pentru a le pune în inimi și a construi împreună speranța”, a declarat Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu. 
Brățări de acces și certificate digitale scanate
 
De-a lungul celor 10 zile ale FITS, partenerul Festivalului, vaccin.live a pus la dispoziție 10 echipamente mobile de scanare a certificatelor digitale, din care trei echipamente au fost utilizate pentru trei corturi în cadrul cărora au fost eliberate brățări de acces pe toată perioada evenimentului, iar șapte echipamente au fost utilizate la evenimente individuale, indoor și outdoor, delimitate, cu acces controlat.
 
„În perioada 20.08.2021 – 29.08.2021 au fost scanate un număr total de 6.202 certificate (coduri QR), din care un număr total de 5.927 (95,57%) certificate valide și un număr de 275 (4,43%) coduri QR invalide (coduri QR eronate sau fără semnătură digitală valabilă). Din totalul certificatelor digitale COVID valide (5.927), a rezultat un număr de 5.849 (98,68%) de certificate tip vaccinare, 50 (0,84%) certificate de tip recuperare, 18 (0,30%) certificate de tip Test negativ PCR și 10 (0,17%) certificate de tip Test negativ rapid antigen”, spune Gabriel Cârjea, director Vaccin.live.
FITS a pus la dispoziția publicului trei corturi în care publicul a primit brățări verzi de acces în spațiile indoor și outdoor. Brățara verde a permis accesul la mai multe evenimente de-a lungul Festivalului. De asemenea, spectatorii au avut și posibilitatea de a prezenta direct la intrarea în sălile de spectacole certificatul de vaccinare sau rezultatul testului PCR sau rapid.
 
Toate cele 475 de teste PCR realizate, cu sprijinul parterului de sănătate Med Life – Polisano Sibiu, pentru persoanele implicate în organizarea evenimentului și care nu erau vaccinate sau aveau schema de vaccinare incompletă, au avut rezultat negativ.
    Trimite prin e-mail