Consiliul Județean Sibiu anunță elaborarea
Ghidului de Bune Practici pentru Amenajarea Traseelor de Drumeție Pedestră și
de Cicloturism în Zona Montană și Colinară în Județul Sibiu.
Documentul realizat de specialiștii
contractați de CJ Sibiu, în contextul desfășurării Programului „Anii
Drumeției”, a fost supus unui proces de consultare care a vizat reprezentanții
organizațiilor non-guvernamentale și a Unităților Administrativ-Teritoriale din
județul Sibiu, iar în prima parte a lunii august va fi supus aprobării
consilierilor județeni.
Documentul vine în întâmpinarea tuturor celor care doresc să amenajeze sau să contribuie la amenajarea unui traseu, cu câteva reglementări de bază, astfel încât parcursul amenajării traseului să fie unul simplu de urmat, ușor de aplicat, și să ofere totodată informații cu privire la standardele de amenajare ale unui traseu de drumeție, ale unui traseu experiență sau ale unui traseu de cicloturism în zona montană și colinară în județul Sibiu.
Drumeții fără pericole
Un traseu de drumeție, fie pedestră, fie
de cicloturism, trebuie în primul rând să fie un traseu practicabil în
siguranță, să dispună de o potecă amenajată, lină și îngrijită, astfel încât
publicul larg să se bucure de experiența unei drumeții fără pericole. Pentru a
nu obstructiona peisajul natural și pentru a evidenția detaliile traseelor ce
țin de natura locurilor, potecile trebuie marcate într-un mod cât mai unitar,
iar marcajele trebuie să se integreze în peisajul de drumeție, fără a atrage
atenția drumețului.
Pentru o experiență sigură și plăcută
Conținutul documentului elaborat
reglementează astfel pașii realizării unui traseu de drumeție, indiferent de
natura sa, în zona montană și colinară a județului Sibiu, integrând cele mai
importante aspecte care transformă drumeția într-o experiență sigură și
plăcută, la standarde înalte de practicabilitate pentru turiștii care îl vor
parcurge. „Ne dorim ca, prin acest ghid, să îmbunătățim experiența turiștilor
pe traseele de drumeție pedestră și de cicloturism din județul Sibiu, să punem
bazele unor poteci realizate la standarde europene și să dezvoltăm astfel o
rețea a traseelor de drumeție din județul Sibiu bazată pe unitate, având în
prim plan descoperirea ariilor naturale pe care le oferă județul nostru,
într-un mod cât mai simplu și mai sigur”, declară Daniela Cîmpean, președinta
Consiliului Județean Sibiu.
Clasificarea tipurilor de traseu
Ghidul de Bune Practici pentru
Amenajarea Traseelor de Drumeție Pedestră și de Cicloturism în Zona Montană și
Colinară în Județul Sibiu cuprinde o clasificare a tipurilor de trasee
existente și pretabile reliefului din județul Sibiu și o procedură de amenajare
și întreținere a acestora, care vizează infrastructura, marcajele turistice și
elementele de signalistică (indicatoare de direcție, plăci de semnalizare,
panouri de informare), mobilierul și punctele de belvedere. Traseele de
drumeție din județul Sibiu vor fi astfel împărțite în trasee de drumeție pedestră
montane, trasee de drumeție pedestră de interes local, din zona colinară,
trasee tematice de drumeție și trasee tematice de cicloturism.
Avizarea și amenajarea traseelor
Pentru planificarea și realizarea
traseelor turistice din zona montană și colinară, Ghidul de Bune Practici
pentru Amenajarea Traseelor de Drumeție Pedestră și de Cicloturism în Zona
Montană și Colinară în Județul Sibiu va pune la dispoziție un set de
recomandări care vor reprezenta criteriile avizării acestora. Astfel toate
traseele de drumeție pedestră din zona colinară, cele tematice și cele tematice
de cicloturism vor fi planificate și amenajate doar cu avizul Serviciului
Public Județean Salvamont Sibiu și cu avizele Unităților Administrativ
Teritoriale și vor fi predate în gestiunea organizației care amenajează și
întreține traseul pe bază de parteneriat pe o perioadă definită de timp cu
posibilitatea de a reînnoi parteneriatul în cazul în care traseul este
întreținut la standardele impuse de Unitatea Administrativ Teritorială a județului
Sibiu. În acordul de parteneriat se vor stabili și sursele de finanțare puse la
dispoziție pentru întreținerea traseului. Traseele din zona montană pot fi de
asemenea omologate de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și
Turismului pe baza unei documentații aferente.
Marcaje integrate în peisajul natural
Fiecare traseu va dispune de marcaje și
elemente de signalistică – panouri de semnalizare, plăci de direcționare și
panouri de informare unitare pe întreg teritoriul județului Sibiu, iar cele din
urmă vor afișa la începutul și finalul traseului și în puncte de belvedere
harta traseului de drumeție, informații esențiale cu privire la traseu, norme
de conduită pentru drumeț și detalii cu privire la facilitățile și atracțiile
ce vor fi întâmpinate de-a lungul traseului.
Toate elementele de signalistică vor respecta o grafică unitară urmând anumite reguli de estetică și dimensiuni standard, vor fi realizate din același material, respectiv alucobond de 4 mm pentru altitudini sub 1400 m și fier pentru altitudini mai înalte.
În mod unitar
Simbolurile de marcaj turistic și
elementele de signalistică, și dimensiunile acestora sunt inspirate din HG
77/2003, hotărâre care se referă la instituirea unor măsuri pentru prevenirea
accidentelor montane și organizarea activității de salvare în munți. „Când am
creat acest ghid am pus mare accent pe marcajele traseelor care vor fi
realizate în viitor într-un mod unitar, cu respectarea dimensiunilor standard
reflectate din HG 77/2003, cu ajutorul unor șabloane predefinite. Astfel,
pentru a nu obstrucționa peisajul natural și pentru a evidenția detaliile
traseelor ce țin de natura locurilor, potecile trebuie marcate într-un mod cât
mai omogen, iar marcajele trebuie să se integreze în peisajul de drumeție, fără
a atrage atenția drumețului, dar totuși oferindu-i o orientare turistică sigură
de-a lungul traseului”, declară Sergiu Olteanu, manager de proiect al
Programului „Anii Drumeției”
Panouri de informare
De-a lungul traseului de drumeție vor
mai fi amplasate în punctele de belvedere panouri de informare cuprinzătoare cu
privire la detalii despre faună, floră și obiectivele naturale ce pot fi
descoperite de-a lungul drumeției, dar și elemente de mobilier realizate după
un model unitar care vor servi drept loc
de popas și de observare a elementelor naturii. Nu se vor amplasa coșuri de
gunoi pentru turiști de-a lungul traseului, pentru a evita situațiile în care
animalele sălbatice s-ar putea apropia de traseul de drumeție fiind atrași de
deșeurile lăsate în urmă de drumeți.
Întreținerea traseelor de drumeție din
județul Sibiu
Pentru a fi practicabil, un traseu de
drumeție trebuie întreținut de două ori pe an cel puțin, de către un
administrator al acestuia, care se va îngriji de el cu prudența și diligența unui
bun gospodar: marcajele trebuie reîmprospătate mereu și orice avarie trebuie
corectată cât mai repede din momentul sesizării acesteia, potecile de drumeție
pedestră și de cicloturism trebuie curățate frecvent pentru a nu pune turiștii
în pericol, iar mobilierul, podețele și podurile trebuie să fie menținute în
stare utilizabilă de-a lungul întregului an. Calitatea surselor de apă din
izvoarele întâlnite pe traseele de drumeție din județul Sibiu va fi testată
frecvent, iar rezultatele vor fi puse la dispoziția turiștilor, la fața
locului.
„Anii Drumeției“
Ghidul de Bune Practici pentru
Amenajarea Traseelor de Drumeție Pedestră și de Cicloturism în Zona Montană și
Colinară în Județul Sibiu a fost creat de echipa Programului „Anii Drumeției”
în colaborare cu Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu și cu îndrumarea
reprezentanților de profil ale societății civile. Programul „Anii Drumeției”
este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu
Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți
infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice
ecoturismului.
Documentul vine în întâmpinarea tuturor celor care doresc să amenajeze sau să contribuie la amenajarea unui traseu, cu câteva reglementări de bază, astfel încât parcursul amenajării traseului să fie unul simplu de urmat, ușor de aplicat, și să ofere totodată informații cu privire la standardele de amenajare ale unui traseu de drumeție, ale unui traseu experiență sau ale unui traseu de cicloturism în zona montană și colinară în județul Sibiu.
Toate elementele de signalistică vor respecta o grafică unitară urmând anumite reguli de estetică și dimensiuni standard, vor fi realizate din același material, respectiv alucobond de 4 mm pentru altitudini sub 1400 m și fier pentru altitudini mai înalte.
„Anii Drumeției“