Trupa Vama ajunge sâmbătă, 21
august, în Sibiu, cu cel mai mare turneu național în 2021 – VAMA Neconvențional.
Băieții vor cânta la Muzeul
Astra, cea mai importantă instituție etnomuzeală din România, care găzduiește
un patrimoniu extrem de divers românesc, săsesc și al altor minorități. Fanii
care ajung aici pot vizita cele 4 muzee, cu peste 400 de case, anexe
gospodărești și instalații tehnice, întinse pe 96 de hectare. Cei care nu
reușesc să vină la eveniment, îl pot urmări pe PRO TV Plus și pe Voyo.ro,
pentru că va fi transmis live.
Concertul va începe la ora
21:00, însă fanii trupei sunt invitați de la ora 16:00 să participe și la
activitățile conexe care se vor întâmpla în perimetrul evenimentului. Aceștia
vor putea să petreacă timpul de până la concert într-o atmosferă de vacanță
pigmentată cu mâncare gustoasă, cărți, târguri de artă, bijuterii, meșteșugari,
design vestimentar, open sound-check Vama, discuții cu formația adresate celor
care vor să înceapă o carieră în muzică sau expoziții diverse. Toate
activitățile pot fi găsite pe vamamusic.ro.
În acest fel, trupa Vama își
propune să creeze comunități de o zi în jurul muzicii care ne leagă pe toți.
Tudor Chirilă, solist VAMA:
,,Ne bucurăm să fim la Sibiu, la Muzeul Astra, exact în timpul Festivalului de
Teatru de la Sibiu, când orașul capătă un anumit tip de vibrație, când există o
poftă enormă de teatru și asta vine cumva la fix pentru că muzica noastră are o
doză de teatralitate în ea și cântecele noastre cumva se revendică și de la o
atmosferă și o apropiere mai teatrală față de muzică, și teatrală nu în sensul
rău, ci în sensul bun, în sensul unei povești, în sensul unor personaje, în
sensul unui alt tip de imaginare și de imaginație. Așa că suntem foarte
fericiți că ne nimerim în timpul festivalului de teatru și sperăm să devenim
cumva și noi o parte din vibrația Sibiului, la concertul Vama Neconvențional de
pe 21 august.”
Probele de sunet vor începe la
ora 17:00, iar publicul prezent la Muzeul Astra va avea acces la ele. După
probe, fanii vor putea să discute cu formația despre muzică în general, despre
cum încep o carieră de muzician sau tot felul de tips&tricks care să-i
ajute să-și facă din pasiune meserie.
După Sibiu, trupa Vama se
îndreaptă spre alte locații inedite din România:
IAȘI, VINERI, 27 AUGUST,
SENZORIA (ZONA DE AGREMENT CIRIC)
SINAIA, SÂMBĂTĂ, 28 AUGUST, COTA 2000
SINAIA, SÂMBĂTĂ, 28 AUGUST, COTA 2000