miercuri, 1 septembrie 2021

Publicat la 9/01/2021 11:13:00 a.m. de

Consiliul Județean Sibiu, implicat în incluziunea economico-socială a romilor din comuna Tîrnava

Comunitatea de romi din comuna sibiană Tîrnava se află în atenția Consiliului Județean Sibiu care s-a implicat și continuă să o facă în acțiuni menite să contribuie la integrarea economică și socială a locuitorilor de etnie romă, însumând peste 600 de persoane.

CJ Sibiu este partener în proiectul cu finanțare europeană ”Un parteneriat pentru incluziunea economico-socială a comunității marginalizate Târnava”, derulat de Fundația Centrul European de Integrare a Romilor (liderul de proiect), alături de alți patru parteneri: Primăria Comunei Tîrnava și Liceul Tehnologic din localitate, precum și de operatorii economici: CIT -IRECSON Centrul de Informare Tehnologică și Social COM SRL.
Prin proiect se urmărește prevenirea părăsirii timpurii a școlii, prin programe de tip ”Școală după școală”; ateliere socio-educative și creative; informarea, consilierea și orientarea pe piața muncii a cât mai multor persoane; participarea acestora la cursuri de formare profesională în vederea reintegrării și ocupării pe piața muncii; crearea a 70 de locuri de muncă și subvenționarea angajatorilor; îmbunătățirea condițiilor de locuire, prin reabilitarea a 10 locuințe precare; organizarea de acțiuni de educație civică – workshopuri lunare, seminarii și serate de film dedicate egalității de șanse – și de dialog cetățenesc pentru implicarea în dezvoltarea comunitară și consolidarea parteneriatului local.

Concret, din anul 2018 când a început proiectul și până în prezent, se organizează întâlniri cetățenești (workshopuri lunare) în cadrul cărora se abordează teme de impact pentru conștientizarea unor aspecte esențiale pentru îmbunătățirea condițiilor de viață și a educației acestei comunități marginalizate din Tîrnava. Echipa de proiect din cadrul Consiliului Județean Sibiu, formată din angajați ai Serviciului Strategii, Dezvoltare Economică și Socială, împreună cu ceilalți parteneri, prezintă diverse materiale și facilitează calea către un dialog interactiv pentru copiii, tinerii, părinții și bunicii prezenți, despre:
  • Discriminare și rasism
  • Responsabilitate socială
  • Voluntariat, ca liant între tineri și comunitate
  • Incluziune socială
  • Antreprenoriat și angajare
  • Egalitate de șanse, drepturi și libertăți
De asemenea, unul din operatorii economici implicat în proiect organizează cursuri de calificare, iar în urma unui acord de parteneriat semnat cu AJOFM Sibiu au fost organizate și două ediții ale Bursei locurilor de muncă, la Căminul Cultural din Tîrnava, în anii 2019 și 2020.
În cadrul componentei de educație a proiectului, 250 de copii beneficiază de programul after school și de o masă caldă; tinerii au parte de serate de film, dedicate tematicii non-discriminare, de excursii educative în Sibiu (la Muzeul în aer liber), la Alba-Iulia și Târgu Mureș, ocazie cu care s-au bucurat atât de vizitarea unor obiective culturale și turistice, cât și de prezența la ședințele de Consiliu Județean Sibiu și de consilii locale din Ciugud, Ibănești și Dumbrăveni, cu scopul de a înțelege mecanismele europene de legiferare, inclusiv în domeniul apărării drepturilor omului.
Proiectul include și organizarea a 20 de campanii educative pentru tineri pentru prevenirea căsătoriilor timpurii și a comportamentelor deviante, sesiuni tematice în cadrul unei caravane de prevenire a îmbolnăvirilor – pentru tineri și familii axate pe educația sanitară, precum și mai multe acțiuni umanitare, prin oferirea de pachete igienico-sanitare, alimentare sau de cadouri de Crăciun pentru cei mici.
În prezent, se lucrează la construcția și amenajarea Centrului Comunitar de Incluziune Socială din Tîrnava, care va oferi servicii sociale integrate tuturor romilor din comună și nu numai.
Tot în cadrul proiectului vor fi organizate două ediții ale unui Festival dedicat romilor din Tîrnava – pentru promovarea șanselor egale prin cultură, a multiculturalității, a toleranței interetnice și a incluziunii sociale, prima ediție fiind programată în perioada 17-19 septembrie 2021.
Proiectul ”Un parteneriat pentru incluziunea economico-socială a comunității marginalizate Târnava” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Bugetul total al proiectului este de 15.047.569,18 lei, din care 12.598.383,14 lei este finanțare nerambursabilă.
Contractul de finanțare a fost semnat în 16.02.2018, iar termenul de finalizare a proiectului a fost prelungit până în luna martie 2022, față de cel inițial – 18.02.2021, motivat de restricțiile din perioada pandemiei, care nu au permis desfășurarea unor acțiuni din proiect.
    Trimite prin e-mail